Epistle · Wednesday, November 25, 2026
1 Timothy 1:18-20; 2:8-15
The 1914 Bible, edition of the Holy Synod
Chapter 1
18 Această poruncă îți încredințez ție, fiule Timotei, după prorociile care s’au făcut mai ’nainte spre tine, ca să te oștești într’însele bună oștire. 19 Având credință și bună știință, care unii lepădându-o, din credință au căzut. 20 Dintru cari este Imeneu și Alexandru, pre cari i-am dat satanei, ca să se învețe a nu hulì.
Chapter 2
8 Voiesc dar ca să se roage bărbații în tot locul, ridicându’și mâinile curate, fără de mânie și fără de îndoire. 9 Așijderea și femeile cu podoabă de cinste, cu sfială și cu întreagă înțelepciune să se împodobească pre sine; nu cu împletiturile părului, sau cu aur, sau cu mărgăritaruri, sau cu haine scumpe, 10 Ci (precum se cuvine femeilor celor ce se făgăduesc temerei de Dumnezeu) cu fapte bune. 11 Femeia întru tăcere să se învețe cu toată ascultarea.
12 Iar femeei să învețe nu dau voie, nici a’și stăpâni bărbatul, ci să fie întru liniște. 13 Că Adam întâiu s’a zidit, apoi Eva. 14 Și Adam nu s’a amăgit, iar muierea amăgindu-se a fost întru călcarea poruncei. 15 Dar se va mântuì prin nașterea de fii, de vor petrece întru credință și întru dragoste și întru sfințire cu întreagă înțelepciune.