Epistle · Friday, December 4, 2026
2 Timothy 1:1-2, 8-18
The 1914 Bible, edition of the Holy Synod
Chapter 1
1 Pavel apostol al lui Iisus Hristos prin voea lui Dumnezeu, după făgăduința vieței care este întru Hristos Iisus, 2 Lui Timotei iubitului fiu: dar, milă și pace dela Dumnezeu Tatăl și dela Hristos Iisus Domnul nostru. 8 Deci nu te rușinà de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine legatul lui; ci pătimește împreună cu evanghelia după puterea lui Dumnezeu. 9 Carele ne-au mântuit pre noi și ne-au chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a sa mai înainte hotărâre și darul, care s’a dat nouă întru Hristos Iisus mai ’nainte de anii vecilor, 10 Și acum s’au arătat prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, carele moartea au stricat, și au adus la lumină vieața și nestricăciunea prin evanghelie;
11 La care sunt pus eu propoveduitor și apostol și învățător neamurilor. 12 Pentru care pricină și acestea pătimesc, ci nu mă rușinez, că știu cui am crezut, și încredințat sunt, că puternic este a păzì lucrul cel încredințat mie la ziua aceea. 13 Chipul cuvintelor celor sănătoase să aibi, care ai auzit dela mine, întru credință și întru dragostea, care este întru Hristos Iisus. 14 Lucrul bun cel încredințat ție să’l păzești prin Duhul cel Sfânt, care locuește întru noi.
15 Știi aceasta că s’au întors dela mine toți cei din Asia; dintre cari este Fighel și Ermoghen. 16 Deà Domnul milă casei lui Onisifor; că de multe ori m’a odihnit și de lanțul meu nu s’a rușinat. 17 Ci încă venind în Roma, mai cu osârdie m’a căutat și m’a aflat. 18 Deà’i lui Domnul să afle milă dela Domnul în ziua aceea și câte în Efes mi-a slujit mie, tu mai bine știi.