Morning
Rugăciunea către Sfântul Înger păzitor (dimineața)
Ingerul cel sfânt al lui Hristos, către tine cad și mă rog, păzitorul meu cel sfânt care ești dat mie dela sfântul botez, spre păzirea sufletului și păcătosului meu trup. Iar eu cu lenea și cu obiceiurile mele cele rele, am mâniat prea curată lumina ta și te-am gonit dela mine cu toate lucrurile cele de rușine; cu minciunile, cu clevetirile, cu pisma, cu osândirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de frați și cu ținerea în minte de rău, cu iubirea de argint, cu preacurvia, cu mânia, cu scumpetea, cu mâncarea cea fără de sațiu, cu beția, cu multă vorbire, cu gândurile cele rele și viclene, cu obiceiurile cele rele și cu aprindere spre desfrânare, având osebită voire spre toată pofta cea trupească. O! rea voire a mea care nici dobitoacele cele necuvântătoare nu o fac. Dar cum vei puteà să cauți spre mine sau să te aproprii către mine cel ca un câine împuțit? Sau cu ce ochi, îngerul lui Hristos, vei căutà spre mine, cel ce m’am împleticit așa rău în lucruri întinate? Sau cum voiu puteà să-mi cer iertare faptelor mele celor amare, rele și viclene în care cad în toate zilele și nopțile și în tot ceasul? Ci cad dar înnaintea Ta și mă rog ție păzitorul meu cel Sfânt; milostivește-te spre mine păcătosul robul tău, și-mi fii mie într’ajutor și sprijinitor asupra pizmașului meu celui rău, cu sfintele tale rugăciuni, și Impărăției lui Dumnezeu mă fă părtaș cu toți sfinții, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin.
From “Carte de rugăciuni pentru tot creștinul”, Schitul Darvari, c. 1933. About the source