Back to prayers

Morning

Rugăciunea către Născătoarea de Dumnezeu (dimineața)

Prea curată Doamnă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri cari se cuvin numai Ție, dela noi nevrednicii robii Tăi, ceea ce ești aleasă din toate neamurile, și te-ai arătat mai înnaltă decât toate făpturile, cerești și pământești. Căci pentru Tine a fost cu noi Domnul puterilor. Și prin Tine am cunoscut pre Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit Sfântului lui Trup și preacurat sângelui Lui; pentru aceea fericită ești întru neamurile neamurilor ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât Heruvimii, și mai cinstită decât Serafimii fiind. Și acum prea Sfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, Fecioară, întru tot cântată, nu înceta a te rugà pentru noi nevrednicii robii Tăi, ca să ne izbăvim noi de tot sfatul celui înșelător și de toată primejdia; și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile Tale păzește-ne pre noi neosândiți. Ca cu paza și cu ajutorul Tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțămită și închinăciune, pentru toate să înnălțăm lui Dumnezeu, unuia în Treime și ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin.

From “Carte de rugăciuni pentru tot creștinul”, Schitul Darvari, c. 1933. About the source