Sign in
Genesis

Genesis 11

The 1914 Bible text, Holy Synod edition, in the spelling of its time.

Tap a verse to copy it or send it.

1 Și erà în tot pământul o limbă și un glas tuturor. 2 Și a fost după ce au purces ei dela răsărit, au aflat câmp în pământul Senaar și au descălicat acolo. 3 Și a zis omul către vecinul său: veniți să facem cărămizi și să le ardem în foc; și le-au fost cărămida în loc de piatră și lutul le erà în loc de var. 4 Și au zis: veniți să ne zidim noă cetate și turn, al căruia vârf să fie până la cer; și să ne facem noă nume mai înainte de ce ne vom risipì pre fața a tot pământul. 5 Și s’au pogorît Domnul să vază cetatea și turnul, care zideau fiii oamenilor. 6 Și au zis Domnul: iată un neam este și o limbă tuturor; și aceasta au început a face și acum nu vor încetà dintr’acele toate câte se vor apuca a face. 7 Veniți și pogorîndu-ne să amestecăm acolo limba lor, ca să nu înțeleagă niciunul glasul deaproapelui său. 8 Și i-au împrăștiat pre ei Domnul de acolo preste fața a tot pământul; și au încetat a zidì cetatea și turnul. 9 Pentru aceea s’a chemat numele locului aceluia amestecare, că acolo au amestecat Domnul limbile a tot pământul; și de acolo i-au risipit pre ei preste fața a tot pământul. 10 Acestea sunt nașterile lui Sim: Și erà Sim de o sută de ani, când a născut pre Arfacsad în al doilea an după potop. 11 Și a trăit Sim, după ce a născut pre Arfacsad, ani cinci sute; și a născut fii și fete; și a murit. 12 Și a trăit Arfacsad o sută treizeci și cinci de ani; și a născut pre Cainan. 13 Și a trăit Arfacsad, după ce a născut pre Cainan, ani patru sute; și a născut fii și fete; și a murit. Și a trăit Cainan o sută treizeci de ani; și a născut pre Sala; și a trăit Cainan, după ce a născut pre Sala, ani trei sute și treizeci; și a născut fii și fete; și a murit. 14 Și a trăit Sala o sută treizeci de ani; și a născut pre Ever. 15 Și a trăit Sala, după ce a născut pre Ever, ani trei sute treizeci; și a născut fii și fete; și a murit. 16 Și a trăit Ever o sută treizeci și patru de ani; și a născut pre Faleg. 17 Și a trăit Ever, după ce a născut pre Faleg, ani două sute șaptezeci; și a născut fii și fete; și a murit. 18 Și a trăit Faleg o sută treizeci de ani; și a născut pre Ragav. 19 Și a trăit Faleg, după ce a născut pre Ragav, ani două sute nouă; și a născut fii și fete; și a murit. 20 Și a trăit Ragav o sută treizeci și doi de ani; și a născut pre Seruh. 21 Și a trăit Ragav, după ce a născut pre Seruh, ani două sute șapte; și a născut fii și fete; și a murit. 22 Și a trăit Seruh o sută treizeci de ani; și a născut pre Nahor. 23 Și a trăit Seruh, după ce a născut pre Nahor, ani două sute; și a născut fii și fete; și a murit. 24 Și a trăit Nahor o sută șaptezeci și nouă de ani; și a născut pre Tarà. 25 Și a trăit Nahor, după ce a născut pre Tarà, o sută douăzeci și cinci de ani; și a născut fii și fete; și a murit. 26 Și a trăit Tarà șaptezeci de ani și a născut pre Avram și pre Nahor și pre Aran. 27 Acestea sunt nașterile lui Tarà: Tarà a născut pre Avram și pre Nahor și pre Aran; și Aran a născut pre Lot. 28 Și a murit Aran mai înainte decât Tarà, tatăl său, în pământul în care s’a fost născut, în țara Haldeilor. 29 Și a luat Avram și Nahor loru’și femei; numele femeii lui Avram Sara; iară numele femeii lui Nahor: Melha, fata lui Aran, care a fost tatăl Melhei și Ieshei. 30 Și Sarà era stearpă și nu nășteà fii. 31 Și a luat Tarà pre Avram, feciorul său, și pre Lot feciorul lui Aran, fiul său, și pre Sara, nora sa, femeea lui Avram, feciorul său, și i-a scos pre ei din țara Haldeilor, ca să meargă în pământul Hanaan; și au venit până la Haran și au lăcuit acolo. 32 Și au fost toate zilele lui Tarà în pământul Haran, ani două sute cinci; și a murit Tarà în Haran.