Genesis 4
The 1914 Bible text, Holy Synod edition, in the spelling of its time.
Tap a verse to copy it or send it.
1 Iar Adam a cunoscut pre Eva femeea sa, și zămislind ea a născut pre Cain, și a zis: dobândit-am om prin Dumnezeu. 2 Și a mai născut pre Avel fratele lui, și a fost Avel păstor de oi; iară Cain a fost lucrător de pământ. 3 Și a fost după câteva zile a adus Cain din rodurile pământului jertfă lui Dumnezeu. 4 Și a adus și Avel din cele întâiu născute ale oilor sale și din grăsimea lor; și au căutat Dumnezeu spre Avel și spre darurile lui. 5 Iară spre Cain și spre jertfele lui nu s’au uitat, și s’a întristat Cain foarte și s’a mâhnit fața lui. 6 Și au zis Domnul Dumnezeu lui Cain: de ce te-ai întristat și pentruce s’a mâhnit fața ta? 7 De ai fi adus drept și ai fi împărțit drept, n’ai fi păcătuit. Taci, la tine se va întoarce și tu îl vei stăpânì pre acela. 8 Și a zis Cain către Avel fratele său: să ieșim la câmp; și a fost când erau ei în câmp, s’a sculat Cain asupra fratelui său Avel și l-a omorît pre el. 9 Și au zis Domnul Dumnezeu către Cain: unde este Avel fratele tău? Iar el a zis: nu știu; au doar păzitor sunt eu fratelui meu? 10 Și au zis Domnul: De ce ai făcut aceasta? Glasul sângelui fratelui tău strigă către mine din pământ. 11 Și acum blestemat să fii tu pre pământul, care a deschis gura sa să primească sângele fratelui tău din mâna ta. 12 Când vei lucrà pământul, nu va adaoge a da ție puterea sa; gemând și tremurând vei fi pre pământ. 13 Și a zis Cain către Domnul: mai mare este vina mea decât a mi se ertà mie. 14 De mă scoți astăzi de pre fața pământului și dela fața ta mă voiu ascunde; și voiu fi gemând și tremurând pre pământ și va fi tot cel ce mă va aflà, mă va omorî. 15 Și au zis lui Domnul Dumnezeu: nu așà; tot cel ce va omorî pre Cain, de șapte ori se va pedepsì, și au pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, ca să nu-l omoare oricine îl va aflà pre el. 16 Și a ieșit Cain dela fața lui Dumnezeu și a lăcuit în pământul Neid în preajma Edemului. 17 Și a cunoscut Cain pre femeea sa, și zămislind a născut pre Enoh; și a zidit cetate și a chemat cetatea pre numele fiului său Enoh. 18 Și s’a născut lui Enoh Gaidad; și Gaidad a născut pre Maleleil; și Maleleil a născut pre Matusala; și Matusala a născut pre Lameh. 19 Și a luat Lameh două femei: numele uneia Ada și numele ceilalte Sella. 20 Și a născut Ada pre Iovil, acesta a fost tată hrănitorilor de dobitoace, cari lăcuesc în colibi. 21 Și numele fratelui lui: Iuval; acesta a fost care a izvodit canonul și lăuta. 22 Iară Sella a născut pre Tovel; acesta a fost bătător cu ciocane, faur de aramă și de fier. Iară sora lui Tovel, Noema. 23 Și a zis Lameh femeilor sale Adei și Sellei: ascultați glasul meu, femeile lui Lameh; băgați în urechi cuvintele mele, că bărbat am omorît spre rană mie și tânăr spre vătămare mie. 24 Că de șapte ori s’a izbândit despre Cain; iar despre Lameh de șaptezeci de ori câte șapte. 25 Și a cunoscut Adam pre Eva, femeea sa, și zămislind a născut fiu; și a chemat numele lui Sit, zicând: că mi-a ridicat mie Dumnezeu altă sămânță în locul lui Avel, pre care l-a omorît Cain. 26 Și lui Sit s’a născut fiu și i-a pus numele lui Enos: acesta a nădăjduit a chemà numele Domnului Dumnezeu.