Genesis 6
The 1914 Bible text, Holy Synod edition, in the spelling of its time.
Tap a verse to copy it or send it.
1 Și a fost când au început oamenii a se înmulțì pre pământ și li s’au născut lor fete. 2 Văzând fiii lui Dumnezeu pre fetele oamenilor că erau frumoase, ș’au luat lor femei din toate care au ales. 3 Și au zis Domnul Dumnezeu: nu va rămâneà Duhul meu în oamenii aceștia în veac, pentrucă trupuri sunt și vor fi zilele lor o sută și douăzeci de ani. 4 Și erau uriași pre pământ în zilele acelea; și după aceia când intrau fiii lui Dumnezeu la fetele oamenilor și le nășteau lor, aceia erau uriași, din veci oameni numiți. 5 Iară văzând Domnul Dumnezeu că s’au înmulțit răutățile oamenilor pre pământ, și cum că fiecare cugetă în inima sa cu deadinsul la răutăți în toate zilele, 6 I-au părut rău lui Dumnezeu că au făcut pre om pre pământ, și s’au căit. 7 Și au zis Dumnezeu: pierde-voiu pre omul pre care l-am făcut de pe fața pământului, dela om până la dobitoc și dela cele ce se târăsc până la pasările cerului, pentru că’mi pare rău că i-am făcut pre ei. 8 Iară Noe a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu. 9 Acestea sunt nașterile lui Noe: Noe, om drept și desăvârșit fiind în neamul său, a plăcut lui Dumnezeu. 10 Și a născut Noe trei feciori: pre Sim pre Ham și pre Iafet. 11 Și se stricase pământul înaintea lui Dumnezeu și se umplusese de nedreptate. 12 Și au văzut Domnul Dumnezeu pământul, și erà stricat, pentru că’și stricase tot trupul calea sa pre pământ. 13 Și au zis Domnul Dumnezeu lui Noe: sfârșitul a tot omul vine înaintea mea, că s’a umplut pământul de nedreptate dela dânșii, și iată voiu pierde pre ei și pământul. 14 Iară tu fă ție corabie din lemne neputrezitoare în patru muchi; despărțituri vei face prin corabie; și o vei smolì pe din lăuntru și pe din afară cu smoală. 15 Și așà vei face corabia: de trei sute de coți va fi lungimea corăbiei și de cincizeci de coți lățimea și de treizeci de coți înălțimea ei. 16 Strimtând-o vei face corabia, și deasupra de un cot o vei sfârșì; și ușa corăbii vei face în coaste, și cămări câte cu două și câte cu trei rânduri de poduri vei face într’însa. 17 Și iată eu voiu aduce potop de apă pre pământ, ca să strice tot trupul în care este suflet viu supt cer; și ori câte vor fi pre pământ vor muri. 18 Și voiu pune legătura mea cu tine; și vei intrà în corabie tu și feciorii tăi și femeea ta și femeile feciorilor tăi cu tine. 19 Și din toate dobitoacele și din toate cele ce se târăsc și din toate hiarele și din tot trupul, câte două din toate să iei în corabie, ca să le hrănești cu tine, parte bărbătească și femeească să fie. 20 Și din toate pasările cele zburătoare dupre fel și din toate dobitoacele dupre fel și din toate vietățile ce se târăsc pre pământ dupre felul lor, câte două din toate vor intrà la tine să se hrănească împreună cu tine, parte bărbătească și femeească. 21 Și tu să’ți iei din toate bucatele de care mâncați; și vei adunà la tine și vor fi ție și lor de mâncare. 22 Și făcù Noe toate câte i-au poruncit lui Domnul Dumnezeu; așà a făcut.