Exodus 17
The 1914 Bible text, Holy Synod edition, in the spelling of its time.
Tap a verse to copy it or send it.
1 Și s’a ridicat toată adunarea fiilor lui Israil din pustia Sin cu taberile sale după cuvântul Domnului, și au tăbărît în Rafidin; și poporul nu aveà apă să beà. 2 Și blestemà poporul pre Moisì, zicând: dă-ne apă să bem, și a zis lor Moisì: ce mă blestemați și ce ispitiți pre Domnul? 3 Și a însetoșat acolo poporul de apă, și cârteà asupra lui Moisì zicând: pentruce aceasta? Ne-ai scos din Eghipet să ne omori pre noi și pre pruncii noștri și vitele noastre cu setea? 4 Și a strigat Moisì către Dumnezeu, zicând: ce voiu face poporului acestuia? Încă puțin și mă vor ucide cu pietre. 5 Și au zis Domnul către Moisì: mergi înaintea poporului acestuia, și ia cu tine din bătrânii poporului, și toiagul cu care ai lovit rîul, ia-l în mâna ta și mergi. 6 Iată eu voiu stà acolo mai ’nainte de ce vei merge tu la piatră în Horiv, și vei lovì piatra, și va ieșì dintr’însa apă și va beà poporul; și a făcut Moisì așà înaintea fiilor lui Israil. 7 Și a numit numele locului aceluia: ispită și blestem, pentru blestemul fiilor lui Israil, și pentrucă au ispitit pre Domnul, zicând: de este Domnul întru noi, au ba? 8 Și a venit Amalic și băteà pre Israil în Rafidin. 9 Și a zis Moisì lui Isus: alege ție bărbați tari, și ieșind stai împrotiva lui Amalic mâine, și iată eu voiu stà pre vârful muntelui și toiagul lui Dumnezeu în mâna mea. 10 Și a făcut Isus după cum i-a zis Moisì lui, și ieșind a stătut împrotiva lui Amalic, iar Moisì și Aaron și Or s’au suit pre vârful muntelui. 11 Și a fost când ridica Moisì mâinile sale, biruià Israil; iar când lăsa mâinile, biruià Amalic. 12 Și mâinile lui Moisì s’au îngreuiat, și luând piatră a pus supt el și ședeà pre ea, și Aaron și Or rezemau mâinile lui, unul de o parte, altul de altă parte, și au fost mâinile lui Moisì rezemate până la apusul soarelui. 13 Și a sfărâmat Isus pre Amalic și pre tot poporul lui cu ucidere de sabie. 14 Și au zis Domnul către Moisì: scrie aceasta spre pomenire în carte, și spune lui Isus, că cu stingere voiu stinge pomenirea lui Amalic din cele de supt cer. 15 Și a zidit Moisì jertfelnic Domnului, și a chemat numele lui: Domnul este scăparea mea. 16 Că cu mână ascunsă bate Domnul pre Amalic din neam în neam.