Wisdom of Solomon 16

1 Drept aceea pentru unele ca acestea după vrednicie s’au pedepsit, și prin mulțime de jigănii s’au chinuit. 2 Și în locul pedepsei aceea bine ai făcut poporului tău, căruia când a poftit gustare nouă, hrană le-ai gătit prepelițe. 3 Că aceia, poftind hrană, pentru cele ce li s’au arătat și li s’au trimis, și dela pofta cea de lipsă să se întoarcă; iar aceștia puțin lipsindu-se, hrană nouă au gustat. 4 Că se cădeà celor ce făceau tirănie să le vie lipsă de care să nu poată scăpà; iar acestora numai să li se arate, cum se chinuiau vrăjmașii lor. 5 Căci și când a venit preste ei înfricoșată mânie a hiarelor, și prin mușcarea șerpilor celor cumpliți se prăpădeau. 6 Ci nu până în sfârșit a rămas mâniea ta; dar numai ca să se învețe, în puțină vreme s’au turburat, având semnul mântuirii, ca să’și aducă aminte de porunca legii tale. 7 Că cei ce se întorceau, nu prin ceea ce vedeau se mântuiau, ci prin tine Mântuitorul tuturor. 8 Și prin aceasta ai arătat vrăjmașilor noștri, că tu ești cel ce mântuești de tot răul. 9 Că pre aceia i-au omorît mușcările lăcustelor și ale muștelor și nu s’a aflat leac sufletului lor, că vrednici erau cu unele ca acestea a se pedepsì; 10 Iar pre fii tăi nici dinții bălaurilor celor veninați nu i-au biruit, căci mila ta viind i-a vindecat pre ei. 11 Că spre aducerea aminte de cuvintele tale se împungeau și degrab se mântuiau, ca nu căzând întru adâncă uitare să fie înstreinați de facerea ta de bine. 12 Că nici iarbă, nici unsoare nu i-a vindecat pre ei, ci cuvântul tău Doamne, cel ce toate le vindecă. 13 Că tu stăpânești preste vieață și preste moarte și pogori la porțile iadului și iar ridici. 14 Și omul ucide cu răutatea sa, și ieșind duhul nu se va întoarce, nici va aduce îndărăt sufletul cel luat. 15 Iar de mâna ta nu este cu putință a scăpà. 16 Că păgânii cari s’au lepădat a te ștì pre tine, cu puterea brațului tău au fost bătuți cu ploi streine și cu grindine și de ploi gonindu-se neîncetat, și de foc mistuindu-se. 17 Că ce este mai minunat, mai mult ardea focul în apă, care toate le stinge, pentrucă lumea este apărătoare celor drepți. 18 Că uneori se îmblânzeà para focului, ca să nu arză pre hiarele cele trimise asupra celor necredincioși, și ei văzând să cunoască că cu judecata lui Dumnezeu se gonesc. 19 Iar alte ori și în apă mai mult decât este puterea focului ardeà, ca să strice roadele pământului celui nedrept. 20 Că cu hrană îngerească ai hrănit pre poporul tău și pâine gata ai trimis lor din cer fără de osteneală, care aveà toată dulceața după toată plăcerea gustului. 21 Că sfatul tău a arătat către fii dulceața ta și precum pofteà cel ce o mâncà, așà se făceà, precum fiecine voià. 22 Iar zăpada și ghiața răbdà focul și nu se topeà, ca să cunoască că focul cel arzător care străluceà în zăpadă și în ploi, a mistuit rodurile vrăjmașilor. 23 Și iarăș acelaș foc, ca să se hrănească drepții și-a uitat puterea sa. 24 Pentrucă făptura slujind ție celui ce o ai făcut, se întinde spre pedeapsă asupra celor nedrepți, și se slobozește spre facerea de bine pentru cei ce nădăjduesc spre tine. 25 Pentru aceea și atunci spre toate mutându-se, darului tău celui a toate hrănitor slujeà, spre vrerea celor ce se rugau. 26 Ca să învețe pre fiii tăi, cari i-ai iubit Doamne, că nu nașterile roadelor hrănesc pre om, ci cuvântul tău ține pre cei ce cred ție. 27 Că ceea ce nu se stricà de foc, de puțină rază a soarelui încălzindu-se se topeà. 28 Ca, cunoscut să fie, că mai înainte de soare trebue a mânecà spre mulțămita ta, și la răsăritul luminei a se rugà ție. 29 Că nădejdea celui nemulțămitor, ca ghiața de iarnă se va topì, și va curge ca apa cea de nici o treabă.