Iov 14

1 Pământeanul născut din femeie, este cu vieață scurtă și plin de necaz. 2 Și ca o floare înflorind, cade, și ca umbra fuge și nu stă. 3 Au nu și acestuia i-ai făcut certare, și l-ai făcut să vie la judecată înaintea ta? 4 Că cine va fì curat de întinăciune? 5 Nimeni, măcar și o zi de va fì vieața lui pre pământ, că numărate sunt de tine lunile lui, hotărît-ai vreme, și nu întrece. 6 Depărtează-te dela dânsul, ca să se odihnească, și va plăceà lui vieața, ca și năimitului. 7 Că copacul de se va tăia, este nădejde că iar va înflorì, și odrasla lui nu va lipsì. 8 Că de va îmbătrânì în pământ rădăcina lui, și în piatră se va săvârșì buciumul lui. 9 De umezeala apei va odrăslì, și va dà ramuri ca un răsad tânăr. 10 Iar omul murind s’a dus, și căzând muritorul, mai mult nu mai este. 11 Că cu vreme scade marea, și rîul pustiindu-se a secat. 12 Omul adormind nu se va mai sculà și nici se va trezì, până când cerul se va trece, nici se vor deșteptà din somnul lor. 13 Și măcar de m’ai fì păzit în iad și m’ai fì ascuns pre mine, până ți s’ar fi potolit mâniea ta, și să-mi fì rânduit vreme, în care să-ți aduci aminte de mine. 14 Că de va murì omul, va trăì după ce-și va sfârși zilele vieții sale, așteptà-voiu până ce iarăși voiu fì. 15 Apoi mă vei chemà, și eu te voiu auzì, și lucrurile mâinilor tale nu le depărtà. 16 Și ai numărat deprinderile mele, și nu-ți va scăpà nimic din păcatele mele. 17 Pecetluit-ai în săculeț fărădelegile mele, și ai însemnat, tot ce fără de voie am greșit. 18 Și muntele căzând se prăbușește, și piatra se învechește în locul său. 19 Apele au dumicat pietre, și apele cele întinse au închegat lutul pământului, iar răbdarea omului o ai pierdut. 20 Întinsu-l-ai până la sfârșit, și s’a dus, mutat-ai fața lui, și l-ai trimis. 21 Și de au fost mulți fii lui, nu știe, și de au fost puțini nu știe. 22 Ci numai trupul lui l-a durut, și sufletul lui a plâns.