Iov 17

1 Mă pierz de duh purtându-mă, mă rog să mă îngroape, și nu dobândesc. 2 Mă ostenesc rugându-mă, ce voiu face? Streinii mi-au furat averile. 3 Cine este acesta? Cu mâna mea să fie legat. 4 Că ai ascuns inima lor de înțelepciune, pentru aceea nu-i vei înălțà pre ei. 5 Unei părți se vor vestì rele, și ochii se scurg pentru fii. 6 Și m’ai pus de poveste în neamuri, și de râs m’am făcut lor. 7 Că s’au întunecat de mânie ochii mei, încungiurat sunt tare de către toți. 8 S’au mirat de aceasta drepții, și cel drept preste cel fărădelege să se ridice. 9 Și să ție cel credincios calea sa, și cel curat cu mâinile să ia îndrăsneală. 10 Însă nu, ci toți vă întăriți și veniți, dar nu voiu aflà întru voi adevăr. 11 Zilele mele degrab au trecut, și s’au rupt încheiturile inimii mele. 12 Noaptea mi-a fost în loc de zi, lumina s’a apropieat de fața întunerecului. 13 De voiu mai așteptà, iad casa mea va fì, și în ceață s’a așternut mie așternutul. 14 Moartea o am chemat să-mi fie tată, și putreziciunea să-mi fie mumă și sora. 15 Unde dar încă mai este mie nădejde? Au bunătățile mele le voiu vedeà? 16 Au se vor pogorî cu mine în iad? Au cu toate odată în țărână ne vom pogorî?