Matthew 22

1 Și răspunzând Iisus, iarăși au grăit lor în pilde, zicând: 2 Asemănatu-s’a împărăția cerului, omului împărat, care a făcut nuntă fiului său. 3 Și a trimis pre slugile sale să cheme pre cei chemați la nuntă, dar nu vreau să vie. 4 Iarăși a mai trimis pre alte slugi, zicând: ziceți celor chemați: iată că am gătit prânzul meu; juncii mei și cele hrănite ale mele s’au junghiat și toate sunt gata; veniți la nuntă. 5 Dar ei nebăgând în seamă, s’au dus: unul la holda sa, altul la neguțătoria sa; 6 Iar ceilalți prinzând pre slugile lui, i-au pedepsit și i-au omorît pre ei. 7 Și auzind împăratul acela, s’a mâniat; și trimițând oștile sale, a pierdut pre ucigașii aceia și cetatea lor o a ars. 8 Atunci a zis slugilor sale: iată nunta este gata, dar cei chemați n’au fost vrednici. 9 Deci mergeți la răspântiile căilor, și pre câți veți aflà, chemați’i la nuntă. 10 Și ieșind slugile acelea la răspântii, au adunat pre toți câți au aflat și buni și răi; și s’a umplut nunta de cei ce ședeau. 11 Iar împăratul intrând să vază pre cei ce ședeau, văzut-a acolo pre un om, care nu erà îmbrăcat în haină de nuntă. 12 Și i-a zis lui: prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă? Iar el tăceà. 13 Atunci împăratul a zis slugilor: legându’i lui mâinile și picioarele, luați’l pre dânsul, și’l aruncați întru întunerecul cel mai dinafară; acolo va fi plângerea și scârșnirea dinților; 14 Că mulți sunt chemați, dar puțini aleși. 15 15 Atunci mergând Fariseii, sfat au făcut ca să’l prinză pre el în cuvânt. 16 Și au trimis pre ucenicii lor împreună cu Irodianii, zicând: Învățătorule, știm că adevărat ești, și calea lui Dumnezeu întru adevăr înveți, și nu’ți este ție grije de nimenea, că nu cauți în fața oamenilor. 17 Deci spune nouă: ce ți se pare ție? Se cade a dà dajdie Chesarului, sau nu? 18 Iar Iisus cunoscând vicleșugul lor, au zis: ce mă ispitiți, fățarnicilor? Arătați’mi mie banul dajdiei. 19 Iar ei au adus lui un dinar. 20 Și au zis lor: al cui este chipul acesta și scriptura cea de pre el? 21 Zis-au lui: ale Chesarului. Atunci au zis lor: dați dar înapoi pre cele ce sunt ale Chesarului, Chesarului, și pre cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. 22 Și auzind s’au mirat, și lăsându’l pre el s’au dus. 23 Într’aceea zi au venit la dânsul Saducheii, cari zic, că nu este înviere, și l-au întrebat pre el, zicând: 24 Învățătorule, Moisì a zis: de va murì cinevà neavând feciori, să ià fratele lui pre muierea lui și să ridice sămânța fratelui său. 25 Deci erau la noi șapte frați, și cel dintâiu însurându-se a murit, și neavând sămânță, a lăsat pre muierea sa fratelui său. 26 Așijderea și al doilea și al treilea, până la al șaptelea. 27 Iar mai pre urmă de toți a murit și muierea. 28 Deci la înviere, a căruia dintr’acei șapte va fi muiere? Că toți o au avut pre ea. 29 Iar Iisus răspunzând, au zis lor: vă rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu; 30 Că la înviere nici se însoară nici se mărită, ci ca îngerii lui Dumnezeu în cer sunt. 31 Iar pentru învierea morților, au n’ați cetit ceea ce s’a zis vouă dela Dumnezeu, grăind: 32 Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov? Nu este Dumnezeu, Dumnezeu al morților, ci al viilor. 33 Și auzind noroadele, se mirau de învățătura lui. 34 Iar Fariseii auzind că au astupat gurile Saducheilor, s’au adunat împreună. 35 Și l-a întrebat pre el unul din ei, învățător de lege, ispitindu’l pre el și zicând: 36 Învățătorule, care poruncă este mai mare în lege? 37 Iar Iisus au zis lui: să iubești pre Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este întâi și mai mare poruncă. 38 Iar a doua asemenea acesteea: să iubești pre aproapele tău ca însuți pre tine. 39 Într’aceste două porunci, toată legea și prorocii atârnă. 40 Și fiind adunați Fariseii, i-au întrebat pre ei Iisus, zicând: 41 Ce vi se pare vouă de Hristos? Al cui fiu este? Zis-au lui: al lui David. 42 Zis-au lor: dar cum David cu Duhul îl numește pre el Domn? zicând: 43 Zis-au Domnul Domnului meu: șezi deadreapta mea, până ce voiu pune pre vrăjmașii tăi așternut picioarelor tale. 44 Deci dacă David îl numește pre el Domn, cum fiu al lui este? 45 Și nimenea nu puteà să răspunză lui cuvânt, nici a mai îndrăznit cinevà dintr’acea zi să’l mai întrebe pre el.