Intră
Psaltirea

Psalmul 1

Textul Bibliei din 1914, ediția Sfântului Sinod, cu grafia vremii.

Atinge un verset ca să-l copiezi sau să-l trimiți.

1 Fericit bărbatul, care n’a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor n’a stătut, și pre scaunul pierzătorilor n’a șezut; 2 Ci în legea Domnului voea lui, și în legea lui va cugetà ziua și noaptea. 3 Și va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, carele rodul său va dà în vremea sa; și frunza lui nu va cădeà, și toate ori câte va face vor sporì. 4 Nu așà necredincioșii, nu așà; ci ca praful ce-l spulberă vântul de pre fața pământului. 5 Pentru aceasta nu vor învieà necredincioșii la judecată, nici păcătoșii în sfatul drepților; 6 Că știe Domnul calea drepților și calea necredincioșilor va pierì.