Intră
Psaltirea

Psalmul 141

Textul Bibliei din 1914, ediția Sfântului Sinod, cu grafia vremii.

Atinge un verset ca să-l copiezi sau să-l trimiți.

1 Cu glasul meu către Domnul am strigat; cu glasul meu către Domnul m’am rugat. 2 Vărsà-voiu înaintea lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea lui voiu spune. 3 Când lipseà dintru mine duhul meu, tu ai cunoscut cărările mele. 4 În calea aceasta, în care am umblat, ascuns-au cursă mie. 5 Luat-am seama deadreapta și am privit, și nu erà cine să mă cunoască. 6 Pierit-a fuga dela mine, și nu este cel ce caută sufletul meu. 7 Strigat-am către tine Doamne, zis-am: tu ești nădejdea mea, partea mea ești în pământul celor vii. 8 Ià aminte spre rugăciunea mea că m’am smerit foarte. 9 Izbăvește-mă de cei ce mă gonesc; că s’au întărit mai vârtos decât mine. 10 Scoate din temniță sufletul meu ca să se mărturisească numelui tău. 11 Pre mine mă așteaptă drepții până ce vei răsplătì mie.