Psalm 57
The 1914 Bible text, Holy Synod edition, in the spelling of its time.
Tap a verse to copy it or send it.
1 De grăiți adecă dupre adevăr dreptate, cele drepte judecați fiii oamenilor. 2 Pentrucă în inimă fărădelege lucrați pre pământ; nedreptate mâinile voastre împletesc. 3 Înstreinatu-s’au păcătoșii din mitras, rătăcit-au din pântece, grăit-au minciuni. 4 Mânia lor este după asemănarea șarpelui, ca a unei aspide surde, și-și astupă urechile sale. 5 Care nu va auzì glasul vânătorilor, vânându-se, se vânează dela cel înțelept. 6 Dumnezeu va zdrobì dinții lor în gura lor; măselele leilor le-au sfărâmat Domnul. 7 De nimica se vor face ca apa ce trece; tinde-va arcul său până unde vor slăbì. 8 Ca ceara ce se topește se vor pierde, căzut-a foc preste dânșii și n’au văzut soarele. 9 Mai nainte până ce vor cunoaște spinii voștri ramnul; ca pre niște vii, ca întru mânie va înghițì pre dânșii. 10 Veselì-se-va dreptul, când va vedea izbândă; mâinile sale va spălà în sângele păcătosului. 11 Și va zice omul, dacă este adică roadă dreptului, este dar Dumnezeu judecându-i pre dânșii pre pământ.