The Creed, article by article

Crezul, articolele 8 și 9: Duhul Sfânt și Biserica

ARTICOLUL 8.

„Și întru Duhul Sfânt, Domnul de vieață făcătorul, care dela Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit; Care a grăit prin prooroci”.

DESPRE SFÂNTUL DUH.

Sfântul Duh este a treia față a Sfintei Treimi.

Credința și învățătura noastră despre Sfântul Duh se cuprinde în articolul opt din „Crez”.

Cuvintele „Domnul de vieață făcătorul” ne arată că Duhul Sfânt este Dumnezeu adevărat. El, împreună cu Dumnezeu-Tatăl și cu Dumnezeu-Fiul, Iisus Hristos, a făcut tot ce este în cer și pe pământ — și varsă asupra noastră harul Său dumnezeesc.

Sfântul Duh ne curăță de păcate și ne sfințește prin cele șapte taine, făcându-ne părtași vieții veșnice.

El lucrează și asupra fiecărui credincios în parte, dar îndeobște El conduce Biserica în chip nevăzut.

Prin cuvintele: „Care dela Tatăl purcede” noi mărturisim că Sfântul Duh își are obârșia la Dumnezeu-Tatăl, ca și Domnul Iisus Hristos. După cum Mântuitorul Hristos s'a născut din Dumnezeu-Tatăl mai înainte de veci, tot asemenea și Sfântul Duh purcede din Dumnezeu-Tatăl tot mai înainte de toți vecii.

Sfânta Treime este nepătrunsă de mintea noastră. După cum nu știm în ce chip Domnul Iisus Hristos S'a născut în veșnicia vremurilor din Dumnezeu-Tatăl, tot așa nu putem pricepe cum Sfântul Duh purcede din Dumnezeu-Tatăl.

Prin cuvintele: „Care a grăit prin prooroci” noi credem și mărturisim că Sfântul Duh a însuflat pe prooroci și pe toți scriitorii Sfintei Scripturi, descoperindu-le adevărul dumnezeesc. Căci așa ne spune Sf. apostol Petru în cea de a doua scrisoare:

„Nu prin voia oamenilor s'a făcut cândva proorocie; ci purtați fiind de Duhul Sfânt au grăit oamenii lui Dumnezeu”.

Iar Sfânta noastră Biserică spune în cântările sale:

„Prin Sfântul Duh tot sufletul viază”.

ARTICOLUL 9.

„Și într'una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”.

DESPRE SFÂNTA BISERICĂ.

Toți credincioșii, care au primit învățătura Mântuitorului Hristos și se supun acelorași rândueli, sub conducerea slujitorilor îmbrăcați cu harul lui Dumnezeu, formează „Biserica Creștină”.

Noi mărturisim credința noastră despre Biserică în articolul nouă din „Crez”.

Biserica creștină este întemeiată de Mântuitorul Hristos cu jertfa Sa supraomenească.

Ea este așezământul de izbăvire și de împăcare a omului cu Dumnezeu. Iși îndeplinește acest mare rost prin slujitorii ei, care au datoria de a priveghea, de a sfinți cu slujbele lor și de a predica în toată vremea și în tot ceasul.

Credincioșii, săvârșiți din vieața aceasta, alcătuesc „Biserică triumfătoare”. Ei sunt fericiți în cer, în măsura biruinții ispitelor de pe pământ.

Noi oamenii în vieață, alcătuim „Biserica luptătoare”, pentrucă încă luptăm cu ispitele lumii.

Biserica luptătoare se împarte și ea în două:

Biserică învățătoare, care cuprinde pe preoții și slujitorii, ce au datoria de a învăța cu timp și fără timp.

Biserică ascultătoare pe care o alcătuește mulțimea credincioșilor, ce au datoria să asculte și să urmeze învățăturile slujitorilor altarului.

Capul și conducătorul nevăzut al Bisericii este Mântuitorul Hristos, Intemeietorul ei.

Conducătorii văzuți sunt episcopii, preoții și diaconii.

Biserica este una singură și sfântă.

Ea se numește sobornicească și apostolească, pentrucă este organizată de sfintele soboare a toată lumea, după rânduelile predicate de sfinții Apostoli.

Biserica se conduce prin soboare sau sinoade arhierești, ținute după rânduelile sfinților părinți. Când se adună toți arhiereii din lumea Creștină ortodoxă avem sinoade generale sau ecumenice.

Acestea iau hotărîri și stabilesc rândueli canonice pentru toată creștinătatea. Așa au fost cele șapte soboare din cele dintâi veacuri creștine. După rânduelile lor ne conducem și astăzi.

Când se adună arhiereii dintr'o țară creștină, atunci avem sinoade locale.

Bunii creștini trebue să se supună rânduelilor tuturor Sinoadelor, fie ecumenice, fie locale.

Source: Grigorie Leu Botoșăneanu, „Crezul în chipuri și icoane”, București, Tipografia Cărților Bisericești, 1932, p. 43–50