Cele nouă Fericiri

137. Câte fericiri sunt?

Fericirile făgăduite de Domnul nostru Iisus Hristos în predica sa de pe munte sunt nouă.

FERICIREA I.

138. Intâia fericire este: „Fericiți cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăția cerurilor”.

Prin cuvintele „săraci cu duhul” se înțeleg acei oameni care niciodată nu socotesc, că au agonisit din destul învățături folositoare, deprinderi frumoase, fapte bune și tot felul de comori sufletești și niciodată nu se îngâmfează cu ceeace au, niciodată nu se dau lenei, ci necontenit se străduiesc pe calea binelui și roagă stăruitor pe Dumnezeu să le dea ajutorul Său, ca să o scoată la bun sfârșit. Acestor suflete, veșnic frământate de dorul de mai bine, Mântuitorul le făgăduește odihnă și fericirea vieții de veci, căci acesta este înțelesul de aici al zicerii „împărăția cerurilor”.

FERICIREA II.

139. A doua fericire este: „Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”.

Ințelesul acestei fericiri este, că cei care plâng, adică se căesc de păcatele făcute, vor dobândi mângâiere sau iertare. Nimeni nu trebue dar să desnădăjduiască cauza păcatelor ce a făcut și să cadă în nepăsare și nelucrare, ci numai să-i pară rău în chip sincer și Dumnezeu îl va ajuta.

FERICIREA III.

140. A treia fericire este: „Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul”.

Blândețea este o însușire a sufletului, neapărat trebuitoare pentru bunul traiu al oamenilor laolaltă. Dacă în societate n'ar fi și oameni blânzi, care să îndure fără murmur vorbele aspre și nedreptățile celor răi și violenți, care să răspundă cu o vorbă bună la insulte, cu un surâs la amenințări, care să știe întotdeauna să potolească pornirile celor pătimași și să pregătească în tot locul un fel de atmosferă caldă și aromată, atunci de sigur certurile și scandalurile nu s'ar mai sfârși și traiul pe pământ ar fi de nesuferit. Pentru acest cuvânt, Mântuitorul fericește pre cei blânzi, făgăduindu-le stăpânirea pământească, adică fericirea chiar și în această vieață, pe lângă cea din vieața viitoare, pe care și-au asigurat-o. Și într'adevăr, cel blând împărățește pe pământ, căci oricât de neînsemnat ar fi locul ce ocupă, el este iubit și cinstit de toți, e mulțumit în sufletul său și dacă îi lipsește ceva, ușor găsește.

FERICIREA IV.

141. A patra fericire este: „Fericiți cei ce flămânzesc și însetoșează de dreptate, că aceia se vor sătura”.

Această fericire privește nu numai pe aceia care sufăr tot felul de nedreptăți și de aceea doresc dreptatea cum dorește cel flămând pâine și cel însetat apă, ci mai ales pe cei care sunt dureros impresionați de observarea nedreptății ce domnește între oameni, aproape oriunde ne aruncăm privirile și care doresc din toată inima ca, nedreptatea să ia sfârșit cât mai de grabă. Și unii și alții se vor sătura de ceea ce doresc, căci Dumnezeu judecătorul, cel nepărtinitor, va ține judecată, va da dreptate tuturor celor ce au fost lipsiți de ea și va pedepsi cu asprime pe săvârșitorii de nedreptate.

FERICIREA V.

142. A cincia fericire este: „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui”.

Milostivi se zic acei oameni care dau din inimă tot ajutorul ce pot celor care se află în nevoie și nenorocire. Milostenia izvorăște din dragoste și este tot atât de folositoare și celui ce o primește ca și celui ce o face. Milostivul va fi la rândul său miluit de Dumnezeu atât în vieața aceasta, cât și la judecata de apoi. Faptele milosteniei sunt de două feluri: unele care privesc sufletul și altele care privesc trupul. Dintre cele care privesc sufletul cele mai însemnate sunt: a) întoarcerea celor rătăciți și aducerea lor pe calea cea dreaptă; b) învățarea celor neștiutori și nepricepuți; c) sfătuirea celor ce au trebuință de sfat; d) rugăciunea către Dumnezeu pentru aproapele nostru; e) mângâierea celor întristați; f) răsplătirea răului cu bine; g) iertarea greșalelor împotriva noastră. Cele mai însemnate fapte de milostenie cu privire la trup sunt următoarele: a) ospătarea celui flămând; b) adăparea celui însetat; c) îmbrăcarea celui gol; d) cercetarea celor din închisori; e) cercetarea celor bolnavi; f) găzduirea călătorilor; g) îngroparea celor ce au murit în sărăcie sau pe care n'are cine să-i îngroape.

FERICIREA VI.

143. A șasea fericire este: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”.

Aici se fericesc cei cu inima curată, adică cei care alungă din inimă orice gând sau dorință rea. Acestora li-se făgăduește ca plată vederea lui Dumnezeu, adică petrecerea împreună cu Dânsul, ceea ce este cea mai mare fericire în vieața viitoare.

FERICIREA VII.

144. A șaptea fericire este: „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”.

Pacea este cel dintâi lucru de care așezările omenești mari și mici au neapărată nevoie, ca să poată înflori. Cine ajută la păstrarea păcii a bunei înțelegeri, acolo unde ea domnește și la întronarea ei din nou acolo unde a fost turburată, acela face oamenilor nespus de mare bine și dobândește dreptul de a se numi „Fiul lui Dumnezeu”, nume care ne amintește de adevăratul Fiu al lui Dumnezeu, de Domnul nostru Iisus Hristos, care a venit în lume spre a aduce pace între oameni.

FERICIREA VIII.

145. A opta fericire este: „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a acelora este împărăția cerurilor”.

In ea se fericesc cei prigoniți pentru dreptate, adică pentrucă au mărturisit adevărul și li se făgăduește — ca și celor săraci cu duhul — împărăția cerurilor.

FERICIREA IX.

146. A noua fericire este: „Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor izgoni și, mințind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră din pricina mea. Bucurați-vă și vă veseliți că plata voastră multă este în ceruri”.

Aci se fericesc cei care îndură tot felul de prigoniri din cauza sau pentru numele lui Hristos, adică pentrucă sunt creștini și li-se făgăduește mare răsplată în cer.

147. Ce trebue să socotim îndeobște despre faptele pentru care se făgăduește fericirea?

Trebue să socotim, că aceste fapte bune sunt așa de strâns legate între ele, că cine are cu adevărat una, le are și pe celelalte și cui îi lipsește una, îi lipsesc toate și că ele aduc ca plată celor ce le fac nu numai fericirea veșnică sau cerească, ci și pe cea trecătoare sau pământească. Iată dar că bunul creștin poate fi fericit și în vieața aceasta și în cea viitoare, pe când păcătoșii vor fi nefericiți în vieața viitoare și sunt nefericiți de cele mai multe ori și în această vieață.