Fasting

De ce mergem la biserică: așa făceau Apostolii și cei dintâi creștini

Tuturor iubiților mei fii duhovnicești, binecredincioși creștini din această de Dumnezeu păzită eparhie, toată darea cea bună și tot darul desăvârșit vă cer dela Părintele luminilor cu arhipăstorească binecuvântare din partea Smereniei mele.

Intru tot bunul și de oameni iubitorul Dumnezeu, chemându-mă la Scaunul Mitropoliei nu dupre faptele mele ci dupre al Lui har, mă folosesc de frumoasele pilde ce ne-au dat fericiții arhipăstori de mai nainte ai acestei sfinte mitropolii.

Când ei veneau la scaun, îndreptau cuvânt cătră binecredincioșii lor fii sufletești cum să se poarte ca să fie de folos țării și Bisericii; le vorbeau din Sf. Scriptură, le grăiau de canoane și de legi, de stăpânire și de biserici și așa le îndreptau moravurile dupre sfintele Scripturi și dupre Așezămintele sfinților Apostoli.

Drept aceea și eu, mai micul următor al acelor vrednici păstori, dupre cum în cartea cea cătră iubiții mei preoți împreună slujitori la sfântul Altar, le-am dat învățături despre ceea ce sunt datori a face și a învăță, mai ales față de stăpânitorii noștri pământești, așa în această carte cătră voi, iubiții mei fii întru Domnul, mi-am propus a vă da puțină învățătură despre cuviincioasa purtare cătră sfânta noastră biserică.

Dupre cum stăpânirea are de țel a face fericirea vremelnică a supușilor, astfel biserica are drept țel a mântuì de rătăcire și de păcat pre fiii săi prin deprinderea lor la fapte bune și a'i învrednici cu darul lui Dumnezeu de fericirea cea vecinică în împărăția ceriurilor.

Biserica și-a luat începutul când a răsunat pe țărmurile Iordanului și ale mărei Tiberiadei glasul Domnului nostru Iisus Hristos, glasul cel mai dulce și mai mângâitor, ce a răsunat în lume vre-o dată: «Veniți cătră mine toți cei osteniți și însărcinați și eu vă voi odihnì pre voi... că jugul meu este bun și sarcina mea ușoară...» La glasul acesta toți, din toate părțile veneau să asculte cuvintele lui și să se tămăduiască de neputințele lor.

După Inălțarea Mântuitorului, sfinții săi Apostoli împreună cu mulțimea ucenicilor și cu sfintele femei se adunau regulat în ziua Domnului, adică Duminica prin anumite locuri ca să se roage, mângăindu-se unii pre alții cu cuvintele Domnului și întărindu-se cu darul lui Dumnezeu prin frângerea pâinei, adică prin împărtășirea cu sfintele taine.

Din Faptele sfinților Apostoli cap. 2 vedem că la cincizeci de zile după Inălțare, «toți erau adunați împreună la un loc.» Atunci s'au îmbrăcat cu putere de sus, în chip de limbi de foc și începură a vorbì în alte limbi, cătră bărbații cucernici dintre jidovi și din tot neamul care este sub ceriu. Toți aceia, printre care se aflau și «nemernicii Romani» se minunară auzind pre Apostoli grăind în limbele lor mărirele lui Dumnezeu.

In acest chip, iubiților, a luat început între neamuri biserica lui Hristos; în acest chip a luat început ea și în neamul nostru prin sfinții propoveduitori ai Evangheliei, cătră deosebitele popoare de pe fața pământului, precum zice Scriptura: «In tot pământul au eșit vestirea lor și la marginile lumei cuvintele lor.»

Mântuitorul, carele dupre d-zeescul Pavel este același eri și astăzi și în veci, cela ce a zis Apostolilor și următorilor lor: «Iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitul veacurilor», El întru una ne cheamă la sine grăindu-ne prin sfânta sa Evanghelie: «Veniți la mine», adică la biserica mea, pe care o am întemeiat între voi și pe care o numește «Casa Sa» dupre prorocul ce zice: «Casa mea, casă de rugăciune se va chemà.»

Dar creștinii de azi, cei mai mulți, nu răspund acestei chemări binefăcătoare, de a se duce la locașul Domnului. Ci unul întimpină că e împedecat de negoțul său, altul de meșteșugul său, altul de grija și căutarea familiei și a casei sale, și astfel nici măcar Duminica nu vin la biserică. Și dacă vin aci, nu stau cu respect și cu evlavie, ci ori vorbesc unul cu altul, ori râd, ori nu iau aminte la dumnezeeștile cuvinte, având cu totul altele 'n gând.

E de neapărată trebuință pentru sufletele voastre, iubiților mei fii, să veniți la biserică. Precum cei flămânzi și însătați au trebuință de hrana și băutura cea simțită spre a'și potolì foamea și setea lor, așa și creștinii, care sunt flămânzi de pânea cea spre ființă, adică de sfintele Taine, precum și de pâinea cea sufletească, adecă de Cuvântul lui Dumnezeu, trebue să vină la sfânta biserică spre a'și alinà foamea din masa cea de taină, a trupului Domnului, ce se află aci și a dumnezeescului Cuvânt, apoi să'și potolească setea din isvorul cel viu făcător al sângelui Domnului și din apele învățăturilor dumnezeeștilor scripturi, ce isvorăsc în biserica lui Hristos.

Cei ce nu vin la biserică spre a se împărtășì în ea adese din aceste nemuritoare mâncări și băuturi, negreșit slăbesc și mor sufletește, precum a zis Domnul: «De nu veți mâncà trupul Fiului omului și nu veți bea sângele lui nu veți aveà viață întru voi». Și iarăși: «Nu numai cu pâine trăește omul, ci cu tot Cuvântul lui Dumnezeu.»

Și precum în zilele lui Noe câți oameni și animale au întrat în corabie, au scăpat de potop, iar cei rămași afară s'au înecat, așa acum, câți creștini vin la sf. biserică, scapă de gănditorul potop al patimilor și păcatelor, iar câți creștini rămân afară din biserică își pierd sufletele prin multe ispite, ba odinioară își perdeau și trupul, precum în legea veche, când un vinovat nu putea pătrunde în cetățile cele de scăpare, rânduite de Dumnezeu (Deuter. 19, 20), cetăți ce preînchipuiau bisericile creștinești, în care după legi date de împărații creștini, un om osândit la moarte pentru fărădelege, scăpând înlăuntru în biserică, erà lăsat să trăiască.

Source: Mitropolitul Primat Atanasie (Mironescu), „Carte pastorală… cu prilejul sfântului și marelui post al Păresimilor, pentru datoria creștinească de a merge la sfânta biserică”, București, Tipografia Cărților Bisericești, 1909, p. 3–7