Poruncile 4–10: dragostea de aproapele

PORUNCA IV.

167. A patra poruncă este: „Adu-ți aminte de ziua a șaptea, ca s'o sfințești. Șase zile lucrează și sfârșește-ți lucrul, iar în ziua a șaptea să nu faci niciun lucru, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici vita ta, etc., căci este ziua de odihnă a Domnului.”

168. Ce ne învață această poruncă?

Această poruncă ne învață că trebue să sărbătorim ziua Domnului. Ca zi a Domnului, evreii au ținut și țin și astăzi Sâmbăta, iar noi creștinii ținem Duminica, pentrucă în această zi a înviat din morți Domnul Hristos și-a izbăvit neamul omenesc din robia păcatului. Ținând Duminica în locul Sâmbetei, noi nu călcăm această poruncă, căci scopul ei este de a sfinți Domnului una din cele șapte zile ale săptămânii, oricare va fi aceea. Tot ca zi a Domnului trebue socotite și celelalte sărbători bisericești afară de Duminici.

169. Cum trebue să ținem zilele de sărbătoare?

In zilele de sărbătoare, nu trebue să ne îndeletnicim cu munca trupească obositoare, ci să ne odihnim trupul îngrijind de suflet. Trebue dar să mergem la biserică și să ascultăm sfânta liturghie; să cetim cărți folositoare de suflet, mai ales sfânta Scriptură, viețile sfinților, predici și istorioare morale, să facem tot felul de fapte bune, ca d. p. să ajutăm pe săraci, să cercetăm pe bolnavi, să învățăm cele ale credinței pe copii și altele.

PORUNCA V.

170. A cincia poruncă este: „Cinstește pe tatăl și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăești ani mulți și fericiți pe pământ”

171. Ce cuprinde această poruncă?

Această poruncă cuprinde datoria impusă fiilor de a cinsti și iubi pe părinți, ca pe ființele cele mai scumpe lor și ca pe cei mai mari binevoitori și binefăcători ai lor după Dumnezeu.

172. Cum își arată copii respectul și iubirea de părinți?

Copiii arată respect și iubire de părinți:

a) dacă ascultă de cuvântul lor;

b) dacă vorbesc de ei și cu ei cuviincios;

c) dacă nu-i supără nici într'un fel și

d) dacă-i ajută la nevoie.

173. Pe cine mai trebue să respectăm și să iubim ca pe părinți?

Suntem datori să cinstim la fel ca pe părinți pe toți care în vreun fel poartă grijă de binele și fericirea noastră. Astfel dascălii și preoții, ca părinți ai noștri duhovnicești, capul statului și al Bisericii, legiuitorii judecătorii și toți dregătorii publici, care au chemarea de a păzi averea, cinstea și vieața tuturor cetățenilor, trebue să se bucure de respectul și iubirea noastră. Asemeni trebue să iubim, ca pe mama, țara sau patria și să ne supunem în totul legilor ei. Cei mai tineri sunt apoi datori să respecte pe cei mai în vârstă decât ei și slugile pe stăpâni.

174. Au și părinții datorii către copiii lor?

Se înțelege că părinții au datorii de împlinit către copii. Astfel trebue să se îngrijească de buna lor creștere, să-i ferească de tot ce le-ar putea strica în vreun fel, să-i învețe o îndeletnicire sau un meșteșug după urma căruia să poată trăi sau la care să alerge în caz de nevoie, să le dea toate cele de trebuință până când se vor face mari, ș. a. Tot astfel și autoritățile politice și bisericești sunt datoare să se îngrijească de tot ce privește bunăstarea trupească și sufletească a membrilor statului și Bisericii, iar stăpânii să fie buni și drepți cu slugile, să le plătească simbria cu care le-au tocmit, să le învețe ce este bine și să le ferească de rău.

PORUNCA VI.

175. A șasea poruncă este: „Să nu ucizi”.

176. Ce oprește această poruncă?

Această poruncă oprește uciderea și sinuciderea, adică ridicarea vieții aproapelui și a noastră.

177. Este un singur fel de ucidere?

Nu, ci sunt două feluri de ucidere: trupească și sufletească. Uciderea trupească este ridicarea vieții trupești a cuiva, ori lovirea și rănirea care duc mai târziu la moarte, precum și tratarea cu asprime, care amărăște și scurtează vieața. Tot ca ucidere se socotește și expunerea cu ușurință la primejdii și necumpătare în mâncare, băutură și petreceri, care strică sănătății.

Uciderea sufletească este pilda rea și sminteala, adică momirea intenționată la păcat a aproapelui sau scandalizarea lui prin vorbe și fapte necuviincioase, ceea ce aduce după sine moartea sufletului.

Nu sunt vinovați de ucidere acei care apărându-și vieața, averea și cinstea, ar face vreun rău sau chiar ar ucide pre cei care i-au atacat. Tot astfel nu sunt vinovați soldații cari ucid pe dușmani în războiu, căci ei își apără patria.

178. Este mare păcat uciderea?

Uciderea este cel mai mare păcat pe care-l poate săvârși cineva față de aproapele și de sine însuși, pentrucă orice rău am face cuiva sau nouă înșine se mai poate repara, dar vieața, care este bunul cel mai de preț al omului, nu se mai poate înapoia celui care a fost lipsit de ea.

PORUNCA VII.

179. A șaptea poruncă este: „Să nu fii desfrânat”

180. Ce se oprește în această poruncă?

In această poruncă se opresc orice cuvinte și fapte necuvincioase, adică de care trebue să se rușineze omul înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor de omenie.

181. Cum ne putem feri de păcatul desfrânării?

Ne putem feri de acest păcat fugind de gândurile și poftele necurate, de vorbele, glumele, cântecele și jocurile ușuratice, de priveliștele necuviincioase, de adunările oamenilor răi, de citirea cărților imorale, de beție, lene, ș. a.

182. Este mare păcat desfrânarea?

Desfrânarea este un foarte mare păcat, pentrucă răpește omului nevinovăția, îi otrăvește sufletul și trupul, stricându-i sănătatea, îl face să cadă în alte păcate și-l afundă în mizerie și rușine.

Istoria ne arată că popoarele care s'au dedat la desfrânare s'au sfârșit trist și înainte de vreme. Tot astfel este și cu fiecare om în parte: Cine se aruncă în brațele desfrânării, se sinucide.

PORUNCA VIII.

183. A opta poruncă este: „Să nu furi”.

184. Ce se oprește în această poruncă?

In această poruncă se oprește furtul, adică însușirea pe nedrept a averii altuia. Sunt mai multe feluri de furt:

a) luarea pe ascuns a lucrurilor altuia se chiamă furt sau furtișag;

b) luarea cu sila se chiamă răpire;

c) luarea prin mijloace viclene, ca de pildă prin falsificări de zapise, ori cu măsuri sau bani falsi, se chiamă înșelătorie;

d) luarea de dobândă mare se chiamă cămătărie;

e) luarea de bani de către funcționari dela cetățeni, spre a face lucruri neiertate sau a-și închide ochii față de călcările de lege, se chiamă mituire.

Insfârșit, oprirea plății lucrătorilor și a simbriei servitorilor, neîntoarcerea lucrului luat cu împrumut, neîmplinirea datoriei impusă de slujba pe care o are cineva ș. a., sunt tot furt.

185. Ce învățătură tragem din această poruncă?

Din această poruncă învățăm, că omul este dator să-și agonisească avere pe căi cinstite și drepte, să respecte avutul altuia și să dea fiecăruia ceea ce datorește.

PORUNCA IX.

186. A noua poruncă este: „Să nu mărturisești mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău”.

187. Ce se oprește în această poruncă?

In această poruncă se oprește mărturia mincinoasă, minciuna, clevetirea, bănuiala nedreaptă, ascultarea vorbei de rău și orice poate vătăma averea sau cinstea aproapelui și se poruncește spunerea adevărului cu orice preț și în orice împrejurare.

188. Sunt împrejurări în care este iertată minciuna?

Minciuna nu este iertată niciodată și în nicio împrejurare, pentrucă este nedemnă de om și pedepsită de Dumnezeu și pentrucă cel care spune la început minciuni, care nu pot pricinui mult rău, se va deprinde cu vremea să spună minciuni care pot pricinui nespus de mare rău.

PORUNCA X.

189. A zecea poruncă este: „Să nu poftești femeia aproapelui tău, nici casa lui, nici țarina lui... nici nimic al lui”.

190. Ce se oprește în această poruncă?

Această poruncă trece de pe tărâmul faptelor pe tărâmul sufletului și oprește pofta neiertată după bunurile altuia. Nu este deajuns numai să nu furăm lucrul aproapelui, dar nu trebue nici măcar să-l dorim, căci dacă dorim sau poftim, o să căutăm și mijlocul de a ni-l însuși și astfel trecem dela gând la faptă. Dacă însă inima ne este curată, dacă alungăm din ea poftele rele, atunci nu mai suntem în primejdie de a săvârși fapte rele. In aceasta stă desăvârșirea morală.