The Holy Mysteries

Sfintele Taine. Botezul și Mirungerea

68. Despre ce ne învață acest articol?

Acest articol ne învață despre taina sfântului botez.

69. Ce este sfânta taină?

Sfânta taină este o lucrare văzută, așezată de Mântuitorul Hristos, prin care se varsă în sufletul credincioșilor harul cel nevăzut al lui Dumnezeu.

70. Ce este harul?

Har sau grație se chiamă ajutorul pe care ni-l dă Dumnezeu, ca să putem dobândi mântuirea. El ni se dă pentru meritele Mântuitorului Hristos și fără el nu ne putem mântui. De aceea zice Mântuitorul: „Rămâneți în mine și eu în voi. Precum coarda de viță nu poate aduce roade de sine, de nu va rămânea în viță, așa nici voi, de nu veți rămâne în Mine. Eu sunt vița, voi coardele. Cel ce rămâne în mine și Eu în el, aduce roadă multă, căci fără de mine nu puteți face nimic” (Ioan XV, 45). „Cu harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt”, zice sfântul apostol Pavel (II Corint. XV, 10).

71. Ce lucrări deosebim la o sfântă taină?

La orice sfântă taină, deosebim trei lucrări și anume: 1. Lucrarea văzută; 2. harul nevăzut și 3. așezarea ei de Iisus Hristos.

72. Câte sfinte taine are Biserica noastră?

Biserica noastră are 7 sfinte taine, care sunt acestea: 1) Botezul, 2) ungerea cu sfântul mir, 3) pocăința, 4) sfânta împărtășire, 5) nunta, 6) preoția și 7) maslul.

73. Cine poate săvârși sfintele taine?

Sfintele taine se pot săvârși numai de preot și de episcop și anume episcopul săvârșește toate sfintele taine, iar preotul șase din ele, adică nu poate săvârși taina preoției. Singură taina botezului poate fi săvârșită, în caz de nevoie, și de diacon sau chiar de orice creștin. — Puterea sfintelor taine nu atârnă de vrednicia sau nevrednicia săvârșitorilor, căci ele își au toată puterea dela Domnul Hristos, care le-a așezat, iar săvârșitorii sunt numai unelte care le aduc la îndeplinire.

1. BOTEZUL

74. Ce este Botezul?

Botezul este acea sfântă taină în care omul se spală de păcate prin afundarea în apă de trei ori și prin pronunțarea de către preot a cuvintelor: „Botează-se robul lui Dumnezeu (cutare) în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”. Păcatele de care omul se curăță prin botez sunt atât păcatul strămoșesc, cât și orice alte păcate săvârșite înainte de botez.

75. Când a așezat Mântuitorul taina sfântului botez?

Mântuitorul a sfințit botezul mai întâi atunci când El însuși a fost botezat în Iordan de sfântul Ioan Botezătorul, iar ca sfântă taină l-a așezat după învierea Sa din morți când a zis sfinților apostoli: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei XXVIII, 19).

76. Ce se cere dela cel ce se botează?

Pentru ca puterea sfântului botez să dea roade în sufletul celui care se botează, trebue ca acesta să arate pocăință de păcatele săvârșite și să aibă credință în Dumnezeu. De aceea la botezul pruncilor se obișnuește să se ia și câte un naș, care face mărturisirea de credință în numele pruncului și făgăduește Bisericii, că va purta de grijă să crească în adevărata credință pe finul său. Nașul trebue dar să fie de credință ortodoxă și să nu dea uitării îndatorirea ce-și ia de a învăța și crește creștinește pe finul său.

77. Ce însemnează diferitele ceremonii ce se săvârșesc la botez?

Lepădarea sau exorcismele ce se citesc de preot însemnează îndepărtarea puterii diavolului dela cel ce se botează. — Suflarea de trei ori a preotului peste fața celui ce se botează însemnează renașterea acestui prin harul Sfântului Duh. — Facerea semnului sfintei cruci însemnează, că cel ce se botează devine proprietate a lui Iisus Hristos, pe care trebue să-l mărturisească înaintea oamenilor. — Intreita afundare în apă închipuește moartea și învierea de a treia zi a Mântuitorului. — Vestmântul alb în care se îmbracă cel botezat după ce e scos din apă, închipuește vieața curată și nepătată pe care el trebue s'o ducă, iar lumânarea, pe care o primește în mână, este semnul văzut al îndatoririi ce-și ia de a lumina în lume prin faptele sale bune, cum luminează lumina în întuneric.

78. Ce trebue să mai știm despre sfântul botez?

Despre sfântul botez trebue să mai știm, că el nu se repetă, adică nu se săvârșește a doua oară asupra aceluiaș om, decât dacă întâiași dată a fost săvârșit de un eretic care nu crede în Sfânta Treime. Chiar și în cazul când botezul a fost săvârșit de un simplu creștin, preotul nu mai afundă în apă pe cel botezat, ci numai îi citește rugăciunile după afundare, iar când se găsește vreun prunc, despre care nu se știe dacă a fost botezat sau nu, acesta se botează, zicându-se: „Botează-se robul lui Dumnezeu (cutare), dacă nu este botezat...

2. UNGEREA CU SFÂNTUL MIR.

79. Ce este ungerea cu sfântul mir?

Ungerea cu sfântul mir este acea taină în care preotul unge cu mir sfințit părțile mai însemnate ale trupului, rostind cuvintele: „Pecetea darului Sfântului Duh, Amin”.

80. Pentru ce se dă ungerea cu sfântul mir?

Taina ungerii cu sfântul mir se dă spre a împărtăși pe om de darurile Sfântului Duh și a-l face să crească și să se întărească în vieața duhovnicească. De aceea această taină se săvârșește în deosebi asupra celor ce au primit botezul și îndată după botez, cum și asupra celor care au căzut dela dreapta credință și se întorc din nou la ea. La începutul creștinismului, taina aceasta se săvârșia de sfinții apostoli numai prin punerea mâinilor pe capul celor de curând botezați.

81. Ce trebue să știm despre sfântul mir?

Sfântul mir, care se întrebuințează la săvârșirea acestei sfinte taine, se sfințește numai de episcop și încă nu de fiecare în parte, ci de toți episcopii fiecărei țări, cu multă pompă, în Joia cea Mare. Sfântul mir se face din untdelemn și din multe feluri de miresme, pentrucă untdelemnul însemnează puterea sufletească ce se dă prin ungerea cu el, spre a lupta împotriva vrăjmașilor mântuirii, iar miresmele închipuesc că cel uns cu sfântul mir trebue să răspândească în lume mireasma faptelor bune.

Source: Irineu, Mitropolitul Moldovei și Sucevei, „Catehismul creștinului ortodox”, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, [1942], p. 37–41