Back to August 4 1950

The icon will be added soon.

August 4 1950

Aducerea moaștelor Sfintei Mucenițe Evdochia

The life

Intru această zi, aducerea moaștelor prea cuvioasei maicei noastre și muceniței Evdochiei.

Verse

Ce miros este acesta? Trupul Evdochiei,Bine mirosind cu darurile nevoinței.

Această sfântă muceniță Evdochia erà romană creștină despre partea răsăritului, și fiind robită de Perși, o duseră la țara lor. Care fiind înțeleaptă, și știută și învățată din dumnezeeasca Scriptură, învățà pre toți robii, și cunoscându-se de dânșii o iubeau și femeile Perșilor, și a întors pre multe la cunoștința dumnezeească. Pentru aceea fiind pârîtă, a fost bătută cu vine de bou, și băgându-o în temniță zăcù două luni închisă, după aceea iarăși cercându-o, și mărturisind pre Hristos Dumnezeu adevărat, fu bătută cumplit cu toiage de rodiu, până i-au topit carnea de picà jos, și cei ce o băteau se roșise de sângele ei, și iarăși aruncându-o în temniță îi puseră strejari. De aceea preste șase luni scoțându-o și întrebându-o, și despicând trestii lungi cât dânsa, și desbrăcându-o o înfășurară goală cu trestiile și strângându-o vârtos cu sfori, i se înfigeau trestiile în toate mădularele, și trăgându-le în silă acei cruzi și fără de milă, tot câte una, și rumpându-i carnea, îi da dureri iuți și grele. După aceea spânzurându-o, și înfășurându-i tot trupul cu ștreanguri, și tescuindu-o cu lemne îi zdrobiră oasele, și dacă o văzură mai moartă și fără graiu, îi tăiară capul.

From the Menaion for August, 1929, p. 52 About the source

Saints of August 4 1950