Sfânta Muceniță Alexandra, Împărăteasa

Intru această zi, pomenirea sfintei mucenițe Alexandra împărăteasa, și a slugilor ei: Apolo, Isachie și Codrat.

Alexandra se bucurà de întunecoasa închisoare. Așteptând ca să-i pricinuiască cunună strălucitoare. Doi nevoitori suferă moartea cea prin nemâncare, Și scapă de sugrumarea drăcească, cea de suflete pierzătoare. Codrate zemurile oalei sudorile tale, Tăiat fiind tu prin sângiuri îndulcește-le ca cu sare.

Alexandra mucenița lui Hristos Dumnezeu erà soție împăratului Dioclițian; deci văzând pre sfântul Gheorghie că se munceà, și se răneà în pântece cu sulița, fără să se vatăme; după aceea întins pre o roată ce aveà cue de fier ascuțite și că s'a aruncat preste o râpă, și trupul în multe bucăți i s'a tăiat; și iarăși a rămas sănătos, și s'a înfățișat împăratului, în vremea ce făceà jertfă idolilor, și că cu prea mărită aceasta priveliște, pre mulți a făcut să crează în Hristos; din cari unora li s'au tăiat capetele afară de cetate, iară alții au fost puși la închisori, acestea zic văzându-le, a lăsat mărirea împărăției, și crezând în Hristos s'a mărturisit pre sine creștină înaintea împăratului. Deci fu pusă la închisoare; după acestea dându-se hotărâre ca să fie tăiați Gheorghie și Alexandra, aflându-o ea aceasta în închisoare s'a rugat lui Dumnezeu, și și-a dat sufletul. Iară Apolos, și Isachie, și Codrat, fiind slugi împărătesei Alexandrei, și văzându-o pre ea că a defăimat vremelniceasca și stricăcioasa împărăție, și pre muritorul împărat, și că crezând în Hristos a și murit pentru el, au crezut și ei în Hristos. Și înfățișându-se cu îndrăzneală au mustrat pre împăratul numindu-l călcător de lege și sălbatec, și că nu i-a fost milă de însăși femeea sa, cu care a făcut copii. Deci mâniindu-se împăratul pentru aceasta, a poruncit ca să-i pue la închisoare, și aceasta făcându-se, gândià el toată noaptea cu ce moarte îi va pierde, iară dimineața scoțându-i din temniță, pentru Codrat a poruncit să fie tăiat; iară Apolos și Isachie, iarăși să fie puși la închisoare, și să se omoare cu foamea; cari după câteva zile fiind istoviți de foame, și-au dat sufletele lor Domnului.

From the Menaion for April, 1929, p. 172 About the source