Sfântul Ierarh Antonie, Patriarhul Constantinopolului

Intru această zi, pomenirea prea cuviosului părintelui nostru Antonie, Arhiepiscopul Constantinopolei.

Acest sfânt, dupre tată erà din Asia, iară dupre maică din Europa; însă a treia patrie aveà Constantinopol care l-a îmbrățișat, și l-a hrănit pre el, și dezbrăcându-l de scutecile maicii sale, l-a adus pre el la măsură de vârstă, învățându-l și sfintele Scripturi, în urmă l-a câștigat și păstor ieșì. Deci fiindcă de multe ori cele ce au a se întâmplà în urmă, Darul Duhului la unii din oameni le însemnează mai'nainte pentru aceasta și sfântul acesta prunc foarte mic fiind, prin minunată iconomie, săvârșea dumnezeasca Liturghie, precum vedeà pre preoți că o săvârșesc în biserică, și aduceà pâine, și țineà cădelnița și tămâià; și prin acestea Darul arăta cu mulți ani mai'nainte, sfințenia ce erà să ia în urmă fericitul acesta.

Decì ajungând în vârstă, se făcù monah, și întrebuințà prea cu bărbăție lucrătoare bunătatea și filosofia cea din lăuntru. Apoi a fost hirotonisit preot fără să voiască, și s'a făcut igumen monastirei sale adică a Studiților. Deci de atuncea, a iubit el priveghierea, postul, și neobosirea întru rugăciuni; atuncea încă și tatăl său s'a îmbrăcat în shima monahicească. Pentru aceasta luând vreme și pricină, sfântul Antonie, făceà milostenie cu amândouă mâinile, dupre obșteasca Parimie. Odinioară treceà Sfântul pre la un loc strâmt, și împărțeà milostenie, și acolo i s'a arătat unul, carele țineà în mâini o mare legătură plină de galbeni, și zise către Antonie: Primește-o pre aceasta ca să o cheltuești la săraci, și mâna adică aceluia arătat țineà galbeni, iară la ochi nu s'a arătat cine erà cu acest fel de bunătăți erà îmbogățit minunatul acesta părinte. Drept aceea pentru acestea viind vremea de se cereà Patriarh vrednic, atuncea cu hotărârea sfântului Sinod și a împăratului, s'a hirotonisit Patriarh Constantinopolei. Și deci alergà fericitul întărit de puterea Duhului Sfânt pre la toate bisericile orașului cu atâta grăbire, ca și când ar fi avut aripi (deși erà bătrân), și cu rugăciuni îmblânzeà pre prea bunul Dumnezeu. Acesta ajutà bisericile acelea ce erau putrede din vechime; da cu îmbelșugare cele de nevoie, la cliricii și anagnoștii cei lipsiți, și mângâià multe mii de săraci, cu dare de grâu și cu milostenii și așa multora de mult bine făcându-se pricinuitor, și minuni prea mari săvârșind, întru adânci bătrânețe s'a mutat către Domnul, și se face prăznuirea în monastirea sa.

From the Menaion for February, 1929, p. 136–137 About the source