Back to Today

November 10

Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terțiu și Cvart

Întru această lună în 10 zile, sfinții Apostoli din cei șaptezeci: Olimpa, Rodion, Sosipatru, Erast și Quart.

Verse

Laud cu cuvinte cincimea tainicilor Cuvântului cu adevărat,Care prin cuvânt pre oameni de necuvântare i-au deslegat.Cincimea apostolilor prea cinstită,În ziua a zecea a lăsat viața aceasta.

Aceștia au fost din cei șaptezeci. Deci Olimpa și Rodion, urmând sfântului apostol Petru, amândurora li s'au tăiat capetele, în cetatea Romei de către Neron. Iar Sosipatru de carele pomenește sfântul Pavel în Epistola către Romani, fiind episcop Iconiei, cu pace s'a săvârșit. Și poate fiecine să afle pre Apostolul pomenind de dânsul în multe locuri în Epistoliile sale. Asemenea și Erast, carele și de dânsul pomenește în Epistolă fericitul Pavel, fiind iconom bisericii din Ierusalim, și apoi episcop Paneadei, cu pace s'a săvârșit. Iară Quart fiind episcop Beritului și multe pătimind pentru buna credință și pre mulți elini spre Domnul întorcându-i, s'a săvârșit și el cu pace.

From the Menaion for November, 1927, p. 152 About the source

Watch the life of Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terțiu și Cvart

Sinaxar - 10 noiembrie Recording from the Radio TRINITAS channel
Open on YouTube (opens in a new tab)
Other recordings (1)

Watch the life of Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terțiu și Cvart

SINAXARUL ZILEI - 10 noiembrie Recording from the Theofania | Episcopia Ortodoxă Română a Italiei channel
Open on YouTube (opens in a new tab)