Back to March 5 1943

The icon will be added soon.

March 5 1943

Sfântul Mucenic Conon din Isauria

The life

Intru această lună în 5 zile, Pomenirea sfântului cuviosului mucenic Konon, cel din Isaviia.

Verse

Dumnezeu prin punere, către adevăratul Dumnezeu ai venit, Lăsându-ți părinte Konone țărâna ta pre pământ. Intru a cincea zi,Konon ș'au dat Sufletul cel cugetător de răbdare cu adevărat.

Acesta au fost pre vremile sfinților Apostoli din satul ce se chema Vidanii, fecior fiind lui Nestor și Nadei, cari însurându-l, el pofti mai vârtos a petrece cu femeia sa în feciorie. Și să zice că Arhistratigul Mihail l-au învățat credința în Hristos și cum că l-au botezat în numele Treimei cei de viață începătoare și l-au împărtășit cu sfintele Taine și putere i-au dat, ca să poată face prea slăvite minuni. Drept aceia, au plecat și pre femeia sa Anna (căci așa să numia) să fie la un gând cu dânsul și să petreacă amândoi cu curățenie. Botezându-și și părinții săi întâi și întorcându-i la credința lui Hristos. Incă și pre tatăl său Nestor l-au plecat ca să mărturisească pentru Hristos. Și au făcut și pre cei ce sluja idolilor, de au cunoscut pre adevăratul Dumnezeul tuturor, când vrea să facă jertfă unui demon întunecat și necurat ce erà întru o peșteră. Deci mărturisind și demonul singur că nu este el Dumnezeu, făcu și pre nesupusele noroade a strigà că unul este Dumnezeu, cel al lui Konon. Care aceste glasuri la Isavreni și până astăzi să strigă cu glas mare la ziua sfântului. Să zice încă, că atâta dar și putere au luat dela Dumnezeu asupra dracilor, încât pre unii din draci îi făcea plugari și pre alții pândari de păziau semănăturile și roadele. Iară pre alții i-au închis în chipuri de lut și i-au pecetluit, îngropându-i adânc sub temelia casei sale. Iară pricina mărturisirii sale au fost aceasta: Că mergând întru acel loc Magnos ighemonul cu porunci împărătești și prinzând pre sfântul și aducându-l înaintea lui, și mărturisind sfântul pre Hristos Dumnezeu adevărat, l-au bătut foarte cumplit. Deci, strângându-se norodul ca să scoată pre sfântul și să ucidă pre Magnos ighemonul, el prinzând de veste a fugit. Iară norodul slobozind pre sfântul și ștergându-i ranele de sânge, l-au dus la casa lui, unde trăind după aceia doi ani, s'au pristăvit către Domnul.

Și spun că după sfârșitul său vrând creștinii să prefacă casa, ca să o facă biserică, s'au aflat chiupurile acelea întru care închisese duhurile cele viclene. Dintru care destupându-se unul, părându-li-să lucrătorilor că va fi aur într'însul pentru greime, eșiră dracii ca focul. Și adecă, cei ce lucrau la biserică toți căzură la pământ; iară zidirea bisericii s'au răsipit și lemnele și funiile au ars. Și după apusul soarelui numai cuteza nimenea a să apropia de locul acela. Insă iarăș după puțină vreme s'au izbăvit locul acela de acea bântuială drăcească prin rugăciunile sfântului Konon, și prin posturile și rugăciunile creștinilor celor de acolo.

From the Menaion for March, 1930, p. 34 About the source

Saints of March 5 1943