Sfânta Cuvioasă Domnina

Intru această zi, pomenirea sfintei Domninei, cei din Kir.

Aceasta s'au născut din părinți binecredincioși și bogați și afierosindu-se pre sineși din pruncie lui Dumnezeu. S'au dat spre nevoințe și la cealaltă petrecerea a trupului; căci făcându-și o colibioară în grădina maicei sale, petrecea acolo toată ziua, udându-și cu lacrimile sale cele deapururea nu numai fața ci și rasele sale cele de păr ce le purta. Iară pe la cântarea cocoșilor intrând în dumnezeeasca biserică, da slavă și mulțămită lui Dumnezeu cu toată mulțimea norodului. Și mâncarea îi era linte muiată în apă. Și toată osteneala aceasta a postului o au răbdat, cu toate că era la trup slabă și mai moartă. Se arăta însă la toți și la bărbați și la femei, pre care ea îi vedea însă fără să caute ea în fața cuiva, și fără a-și arăta și ea la alții fața sa. Și era acoperindu-se cu haina ei cea de păr până la genunchi și vorbia gingaș și cu cinste pururea cu lacrimi cu cei ce venià. Pentru pururea pomenita aceasta se zice că de multe ori luând mâna cea dreaptă a fericitului Teodorit, Episcopului Kirului, pentru ca să i-o sărute, și punându-o la ochii săi spre sfințenie, atâta o udă de mult cu lacrimile încât se umplea mâna lui de lacrimile ei. Care lacrimi însă se făcea din dragostea cea fierbinte către Dumnezeu, Carele îi aprindea cugetul cuvioasei întru privirea cea dumnezeească, împungând cugetul ei cu săgeata sa. Și făcând pre sufletul ei a se sili de a părăsi viața aceasta și a se muta la cealaltă. Deci cu aceste sfințite nevoințe petrecând ziua și noaptea, fu dusă și suită către Hristos, Mirele său cel dorit, prin faptele ei cele bune și plăcute lui Dumnezeu.

From the Menaion for March, 1930, p. 5 About the source