The icon will be added soon.
Sfântul și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu
The life
Intru această lună în 3 zile, pomenirea sfântului și dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu, și a Annei proorociței. Acest sobor se face în cinstita Apostolie a sfântului Iacov fratele lui Dumnezeu, ce este în cinstita biserică a prea sfintei Născătoarei de Dumnezeu, lângă sfânta biserică cea mare.
Verse
Vestit-a morților bătrânul că Dumnezeu Cuvântul fiind, Om arătându-se, până și la dânșii va ajunge viind,In a treia zi Simeon s'a dezlegat, De legăturile trupului cu adevărat.
La Anna.
Verse
Fiica lui Fanuil nu s'a mutat de pre pământ,Până ce singură, pre Dumnezeu Cuvântul prunc l-a văzut.
Acesta luând adaos vieții sale întru acest veac, pentrucă i s'a vestit mai 'nainte de-a Duhul sfânt să nu vază moarte, până nu va vedeà pre Hristos, luându-l pre dânsul în brațele lui, și adeverindu-se mai 'nainte prin Duhul sfânt cele ce erau să fie la dânsul, dupre menirea lui, a luat sfârșitul vieții sale.
Iară Anna proorocița erà fată a lui Fanuil, din neamul lui Asir; și locuind cu bărbatul ei, șapte ani, și săvârșindu-se acela prin moarte, ea se aflà în biserică în toată viața ei, zăbovind cu rugăciunea și cu postul, pentru care pricină și ea țiindu-le aceste iubitoare de Dumnezeu lucruri neosebit, s'a învrednicit a vedeà pre Domnul, aducându-l în biserică de patruzeci de zile dupre trup, de prea sfânta lui Maică și de dreptul Iosif. Și mulțumind ea lui Dumnezeu, a proorocit de dânsul, zicând către toți cei ce se aflau în biserică: Acest prunc este Domnul cel ce a întărit Cerul și pământul. Acesta este Hristos, de carele a proorocit toți proorocii. Deci făcându-se acestora astăzi pomenire, însemnăm și propoveduim înfricoșata și nepovestita pogorâre și iubirea de oameni, care o a făcut cu noi Dumnezeu.
From the Menaion for February, 1929, p. 37–38 About the source