Sfântul Mare Mucenic Eustratie

Intru această zi prea cuviosul părintele nostru Eustratie făcătorul de minuni.

Acesta era din politia Tarsiei, care se află sub locul optimatilor, comit fiind cu vrednicia, ce se numește Vițiani și fiind fiu de părinți bine cinstitori Gheorghie și Meghità, cari viețuiau cu îndestulate bunătăți. Deci, bine crescându-se și învățându-se de părinții săi, când a ajuns la vârstă de douăzeci de ani, a fost stăpânit de dumnezeiasca dragoste. Pentru aceasta lăsându-și părinții, a fugit la muntele Olimpului și s'a dus la mânăstirea ce se chiamă a Avgavrilor, întru care a strălucit prin sihăstrie și fapta bună, moșii săi cei despre maică: Vasilie și Grigorie. Deci fiind primit de moșii săi, Eustratie a fost tuns în schima monahală și câștigându-și dorința, slujeà tuturor fraților, cu inimă osârditoare și cu smerită cugetare, fără să aibă în mintea sa vreun lucru al acestui veac și fără să câștige alt, decât o haină de păr și o țesătură de lână pe care se culcà. Și unde aflà loc, acolo primeà puțină odihnă, căci nu avea loc hotărît spre somn.

Săvârșindu-se cei mai dinainte egumeni ai mânăstirii, i s'a încredințat egumenia fraților marelui acestui Eustratie, care s'a înduplecat de rugămintea lor.

Iară pe atunci Leon cel cu numele de fiară adică armeanul, întorcându-se biruitor dela războiul împotriva Bulgarilor, s'a sculat împotriva împărăției lui Mihail Curopalatul, adecă Rangavè; și lipsindu-l pre el și de femee și de copii și legându-l și tăindu-i părul, l-a surghiunit la ostrovul Protis, ce este în preajma Constantinopolei, spurcatul acesta Leon, zic, se silià să înnoiască iarăși eresul luptării de icoane care cu mulți ani mai 'nainte erà stins. Atuncea toți creștinii, își lăsau casele și fugeau. Pentru aceasta și acest cuvios Eustratie, cu îndemnarea cuviosului Ioanichie cel mare, cel din Olimp, adică și-a lăsat mânăstirea și s'a dus la patria sa. Ci iarăși când Biserica și-a luat podoaba sa, ridicarea și închinarea sfintelor icoane, care s'a făcut în vremea lui Mihail și a Teodorei, atuncea cuvioșii și purtătorii de semne, părinți, întorcându-se pre la mânăstirile lor, s'a întors și sfântul Eustratie la mânăstirea sa.

Deci toată ziua se osteneà cu frații la lucrurile cele trupești. Iară noaptea, o petrecea cu stare de toată noaptea și cu îngenuncheri. Și nu numai aceasta, ci și când se săvârșià slujba și cântarea Bisericii, fericitul acesta intrînd în sfântul altar, stà din început până în sfârșit, zicând cu umilință întru sine: Doamne miluește. Și minunile câte s'au făcut de el, nu este cu putință a se scrie, fiind foarte multe la număr. Pre care le-a luat dela Dumnezeu spre semn prea adevărat, că a bine plăcut lui Dumnezeu. Iară când s'a apropiat sfârșitul, a chemat pre toți ascultătorii și monahii și le-a zis: Frăților și părinților, vremea vieții mele, a luat sfârșit deci fiii mei iubiți, păziți amanetul sfintei schime, ce ați primit, știind că aceste de față lucruri, sunt vremelnicești și deșarte; iară cele viitoare sunt veșnice și nesfârșite. Deci, sârguiți-vă fii mei, ca să vă învredniciți părții celor mântuiți. Acestea zicând și făcând rugăciune, s'a pecetluit pre sine cu semnul Crucii, apoi ridicându-și ochii spre Cer a zis: In mâinile tale, Doamne, pun duhul meu și îndată a adormit somnul odihnei, după ce a trăit întregi nouăzeci și cinci de ani.

From the Menaion for January, 1926, p. 182 About the source