Sfânta Mare Muceniță Fevronia

Intru această lună în 25 de zile, pomenirea sfintei prea cuvioasei muceniță și mult pătimitoarei Fevroniei.

Această fericită și prea cuvioasă din mică vârstă ridicând asupra ei jugul Domnului Hristos, și cu cuviință petrecându-și viața subt canonul mânăstirii, care se aflà la hotarele Perșilor și ale Romanilor în cetatea numită Nisibi, carea se chiamă Antiohia Migdoniei, în carea s'a făcut monahie, deci a întrecut pre toate cele ce erau cu dânsa, atâta la nevoința sihăstriei și la înțelepciune cât și la cetirea dumnezeeștilor Scripturi. Și egumenă tuturor monahiilor ce petreceau acolo erà cuvioasa Vriena. Deci în zilele lui Dioclițian, oarecarele guvernator anume Selin goneà pre creștini, pentru aceasta celelalte călugărițe ieșiră din mânăstire, grăbind ca să scape de moartea ce le sosise; iară fericita Fevronia, aflându-se atuncea bolnavă, neputând să fugă, zăceà pe pat, și ședeà lângă dânsa Vriena, și alta ce o chemà Ieria Singlitica. Deci venind ostașii lui Selin, sparseră porțile cu topoarele, și intrând înlăuntru, îndată scoțând săbiile, vrură să taie pre Vriena, iară Prim nepotul lui Lisimah, arătându-se pururea cu blândețe spre creștini, n'a lăsat să o taie. După aceea luând pre Fevronia, o aduseră către guvernatorul Selin, mergând după dânsa Vriena și Ieria și Tomaida, întărindu-o în credință și învățându-o să nu se teamă de munci, nici să vânză credința lui Hristos. Indemnându-o ca să-și aducă aminte de Livia și de Leonida surorile și de Evtropia. Dintru care, Liviei adică i s'a tăiat capul pentru Hristos, iară Leonida a fost băgată în foc. Iară copila Evtropia, auzind dela maică-sa zicându-i, nu fugì fiică, ea își puse mâinile înapoi, și își plecă grumazii la muncitori, și murì cu osârdie. Deci, Vriena după ce o învăță din destul, se întoarseră la mânăstire plângând și tânguindu-se și temându-se pentru neștiința sfârșitului. Pentru aceasta se rugà lui Dumnezeu, ca să se biruească diavolul de dânsa. Iară Tomaida și Ieria îmbrăcându-se cu port bărbătesc, urmau după Sfânta, amestecate cu slugile. Și dacă o duseră, întâiu stătù de față înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, carele o a întrebat ca să spuie cum îi este numele, neamul și credința ei; deci Mucenița în loc de toate a zis, cum că este creștină. Apoi după acestea Selin moșul acestuia, ispitindu-o cu amăgituri și cu momele, ca să o întoarcă din credința ce aveà către Hristos, și neputând, a poruncit să o întindă de patru părți, și o ardeà cu foc dedesupt; iară deasupra o băteau slujitorii. Deci de rane și de focul ce o ardeà căruia se înălțà văpaia de untuldelemn ce aruncà într'însul, se topiau cărnurile fericitei Fevronii și curgeau pre pământ. După aceea poruncì de o spânzurară și o bătură cu toiege de fier, și o arseră cu foc, apoi îi tăeară limba, pre care o întinse Sfânta cu îndrăzneală multă, și-i dezrădăcinară dinții, apoi îi tăiară țîțele amândouă, și i-a dat cu foc preste tăieturi. Pre urmă îi tăiară mâinile și picioarele, și în sfârșit și capul. Deci Lisimah poruncind, a luat credincioșii moaștele Sfintei, și le-a adus în mânăstirea ei prin Firm comitul, ținându-le slujitorii împreună cu dânsul, și puseră la loc toate mădulările puindu-i și dinții pre pieptul ei, și așà adunându-se episcopii și clericii, împreună cu monahii și mulțime de creștini, cu cântări și cu laude, făcând priveghere de toată noaptea, o îngropară. Se zice însă, că: Atunci când se făceà pomenirea Sfintei la mânăstire în toți anii, se vedeà Sfânta muceniță, și se aflà de față aevea, și cântà împreună cu celelalte fecioare, și sta la locul ei până la a treia rugăciune, pre carea ispitind odată Vriena ca să o pipăe, îndată se făcu nevăzută, ne-îngăduind să pue mâna pre dânsa. Iară de Lisimah spun: Că socotind grea nenorocire aceea ce s'a întâmplat, adică mucenia Sfintei, una căci erà din mumă creștină, și alta căci s'a arătat crud și sălbatec Selin moșul lui către Muceniță, pierzând frumsețea fecioarei, carea erà mai pre sus de om, rămase atuncea nemâncat, și se mâhni foarte de moartea Muceniței, și plânse cu amar. Și preste puțin mai apoi a crezut în Hristos împreună cu Prim, și priimì dumnezeescul Botez. Iară Selin ieșindu-și din minte, se uità la Cer, și zbierând tare ca un bou, se lovì cu capul de un stâlp de piatră, și așà cel rău, rău și-a lepădat sufletul.

From the Menaion for June, 1927, p. 260–261 About the source