Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan

Intru această lună în 4 zile pomenirea sfântului prea cuviosului părintelui nostru Gherasim, cel dela Iordan.

Acesta din copilărie pedepsindu-se cu frica lui Dumnezeu și călugărindu-se s'au dus în pustiul cel mai dinlăuntru al Tivaidei, în zilele împăratului Constantin bărbosul, nepotul lui Iraclie, și au pus atâta nevoință pentru bunătăți de s'au făcut lăcaș lui Dumnezeu, încât și hiarele cele sălbatece le stăpânea, că se aflase un leu de-i slujia, carele pe lângă altele slujbe grele, ce îi făcea cuviosului avea și slujba aceasta adică, îi ducea și catârul ce-i căra apă de-l păștea și iarăș îl aducea la schit. Iară odinioară luându-se catârul după niște neguțători călători, îl legară cu cămilele de se dusă, dormind leul. Și așa monahul cel ce sluja prea cuviosului, se mâhni văzând seara că vine leul singur la chilie, și cugetà că leul au mâncat pe catâr, de care lucru au spus sfântului, iară sfântul porunci să fie leul în locul catârului și să facă slujba lui. Care slujbă primindu-o în câtă vreme au fost catârul prins la neguțători, el purta vasele cele de apă pre spatele sale, și alergând cât putea de tare se silea să aducă apă. Ci iarăș pe acea cale să întâmplase a să întoarce neguțătorii, și întâmplându-se și leul la râu de unde căra apă și văzând și cunoscând pre catâr ce urma după cămile, se repezi fără de veste răcnind tare cât să îngroziră neguțătorii și fugiră. Iară el apucând pre catâr de căpăstru îl trase. Deci trăgându-l pre catâr și cămilele se trăgeau după catâr, care erau legate una de alta dupre obiceiul lor, până aduse catârul și cămilele la chilia sfântului Gherasim.

Și bătând la ușă cu coada, ca cum adecă ar fi adus vânat sfântului; iară sfântul zâmbind a râde puțin zisă către ucenicul său: In deșert s'au osândit de către noi leul. Fie dar slobod dela slujbă și pască-se și petreacă dupre obiceiul său. Atuncea leul închinându-se cu capul, ca cum i-ar fi mulțumit sfântului, să dusă la pustie, și întru o săptămână odată venià la sfântul și își pleca capul făcând în chip de închinăciune. Deci murind sfântul au venit iarăș el și merse ca să-i dea obișnuita blagoslovenie. Și negăsind pre sfântul pricepu de moartea lui dela monahul ucenicul sfântului, carele îl duse la mormântul lui. Pentru aceasta plânse întâi mugind încetișor, după aceia răcnind tare, muri deasupra mormântului cuviosului. Așa slăvește Dumnezeul pre cei ce-l slăvesc. Și le gătește a le sluji și hiarele, când păzesc icoana cea dupre chip și dupre asemănare neîntinată și curată.

From the Menaion for March, 1930, p. 27–28 About the source