Sfântul Ierarh Grigorie Dialogul, Episcopul Romei

Intru această zi, prea cuviosul părintele nostru Grigorie, Dialogul papa Romii.

Acesta au fost în zilele împăratului Justinian cel mare, iară maica lui să numia Silvia și să afla aproape de poarta sfântului slăvitului Apostol Pavel, la locul ce să numea Chella Nova. Carele mai întâiu s'au făcut monah și igumen Monastirii ce se chiamă Clioscavre, deci s'au făcut arhiereu nu dupre întâmplare și vre o apucare fără de socoteală, ci cu sorți și cu vrerea lui Dumnezeu, precum cuvântul mai jos va arătà. Căci aflându se el încă la mai sus zisa Monastire, și liniștindu-se în chilia sa, cum ș'au pornit mâna spre scrisoare cu condeiul și cerneală, stătut-au înaintea lui oare cine, ce scăpase din înecarea corabiei, carele plângându-și primejdia, rugà pre sfântul să-l miluiască și să-l ajute la nenorocire; însă nu era dupre cum să vedea lipsit acel ce cerea milă, căci nu era om să aibă nevoe și să i să fie frânt corabia, și să fie scăpat el, ci înger era. Și în chip de om lipsit să făceà, descoperind milostenia și dragostea ceia ce era la dânsul (adecă la sfântul) carele odată și de două ori, viind au luat câte șase nomisme de aur, carele și a treia oară viind, nu l-au lăsat în deșert, atâta cât n'au rămas sfântului nici un galben de aur. Și pentru că nu avea sfântul să-i mai dea și alte nomisme, au luat și păharul de argint al Monastirii, de l-au dat și pe acela cu osârdie.

Atâta era de răbdătoriu și de milostiv spre cei lipsiți, și măcar că pentru lipsa banilor și, pentru supărarea celui ce cerea, de vreme ce luând de două și de trei ori, și nu încetà a-l supărà, era cu cale a bănuì și a-l urî și a-l gonì, însă n'au făcut aceasta, ci mai vârtos au ales a să tinde și la lucrurile Monastirii (care nu să dau afară) decât a nu căuta pre om și a-l lăsà să se ducă deșert, și lipsit de cele ce trebuia. Aceasta au făcut sfântul mai înaintea arhieriei. Iară făcându-se Arhiereu și arătând spre săraci obicinuita sa iubire de oameni, și poruncind odată a ședea la masă cu dânsul doisprezece săraci, și arătându-se lui și al treisprezecelea, neputând ceilalți să-l vază, deci sfântului dupre chipul feții, și dupre cele din lăuntru mișcări, părându-i-se a fi osebit din cei doisprezece. Pre carele oprindu-l și întrebându-l, ca să-și spue numele, și cine era, și cum au venit, i-au zis: Că nu să cade să-i auză cineva numele, pentrucă este minunat. Fără cât numai i-au spus că este îngerul Domnului, ce au fost trimes dela Dumnezeu mai înainte pentru cerșutul banilor. Și i-au poruncit să fie pururea cu dânsul, și să-l păzească.

Acest sfânt fiind iscusit întru toată știința și Scriptura, lăsat-au bisericii multe cărți scrise de dânsul în limba latinească, din care pre urmă s'au tălmăcit și pre limba elinească, tocmite nu numai cu omenești gânduri, și cu înțelepciunea cuvintelor, ci și prin Duhul Sfânt. Precum în urmă după ce s'au pristăvit, au povestit pentru dânsul Petru Arhidiaconul lui, spuind că, când scria el, au văzut o porumbiță albă, ce venia de i să atingeà de gură ca cum îi vrea spune din gură, și-l îndemnà la cele ce se scria. Deci mergând sfântul acesta și spre părțile apusului, au învățat și au întors neamul Saxonilor la credința în Hristos. Deci cu plăcere de Dumnezeu petrecându-și viața sa de trei ori fericitul, s'au mutat cătră Domnul. Iară cinstitele lui moaște s'au așezat în Roma cea veche, la carea de atuncia încoace Saxonii merg în toți anii, de-l cinstesc cu slujbe acolo. Și spun că acesta au fost, carele au tocmit la romani liturghia cea mai nainte sfințită, carea să face în zilele postului celui mare. Carea să săvârșește și până astăzi.

From the Menaion for March, 1930, p. 97–98 About the source