Back to January 13 1942

The icon will be added soon.

January 13 1942

Sfântul Ierarh Iacob, Episcopul din Nisibe

The life

Intru această zi, prea cuviosul părintele nostru Iacov cel din Nisibe.

Verse

Iacov cel cu firea muritor,Erà de necuviință a nu muri cu cei asemenea muritori.

Acesta a fost născut și crescut în marea cetate Nisibe. Iubind viața cea pașnică și liniștită, s'a suit pe vârfurile înalților munți de acolo și sufereà fericitul vitejește, vara adică arsura, iară iarna gerul și ghiața, hrana lui erau ierburile cele sălbatice, iară băutura puțină apă, și îmbrăcămintea lui erà un singur acoperământ; și în scurt așà își dărăpănà trupul, neîncetat aducând sufletului duhovnicească hrană. De aicea i s'a făcut lui îndrăzneală către Dumnezeu și mai 'nainte vedeà cele viitoare și Dar spre facerea de minuni, a primit din Darul sfântului Duh; căci trecând oarecând pe la un loc și văzând oarecare femei că stau la un izvor fără rușine, izvorul l-a uscat, iară perii capului lor au făcut să se înălbească, fiind rugat apoi a făcut să izvorască iarăș apă; iară pre femeile acelea, le-a lăsat să rămâe întru aceeaș stare. Și pre oare carele judecător Pers, ce a făcut o judecată strâmbă, l-a îngrozit. Căci aflându-se acolo o piatră mare, blestemându-o pre aceasta sfântul o a zdrobit, în cât s'au îngrozit ceice stau de față și priveau. De care temându-se și judecătorul, a înnoit judecata cea dinainte și a dat altă dreaptă hotărîre și oarecari săraci cu chip de batjocură, închipuind pre unul dintre ei că este mort și rugându-se fericitului carele treceà pe acolo, ca să ià ceva dela el, cu adevărat pre acela l-a trimis morții, și iarăș fiind rugat l-a înviat. Și când s'a făcut episcop patriei sale Nisibe și a fost față la sinodul din Nicheea, unde s'a anatimatisit spurcatul Arie când el se sârguià să fie primit în biserică să slujească împreună prin chip viclean, a murit prin rugăciunea acestui mare Iacov. Dar și lui Savorie împăratul Perșilor, carele s'a dus să înconjure Nisibe și multe meșteșugiri a făcut și se găteà să intre în lăuntru, numai arătându-se sfântul, spre fugă pre Perși i-a întors, nor de muște și de țânțari războindu-se cu ei, de cari caii și elefanții îmboldindu-se și rupând legăturile fugeau; care văzând împăratul și de nedumerire cuprinzându-se, s'a întors la ale sale nelucrător. Intru aceste prea mari faceri de minuni, dumnezeescul Iacov izbândind și plin de zile făcându-se, s'a odihnit.

From the Menaion for January, 1926, p. 230 About the source

Saints of January 13 1942