Sfântul Cuvios Iacob Sihastrul

Intru această zi, pomenirea prea cuviosului părintelui, nostru Iacov sihastrul.

Acest cuvios lepădându-se de toate cele lumești, a locuit într'o peșteră cinsprezece ani, aproape de oarecare cetățue ce se chemà Porfirion, toată sihăstria întrebuințând. La acest Cuvios odată de către oarecare desfrânați, aducându-se o femee curvă, care săltà cu nerușinare, îl îndemnà spre păcătuire. Deci sfântul aducându-i aminte de munca focului ce va să fie, o a adus lui Hristos pocăindu-se. Dar fiindcă nimenea nu scapă de cursele vicleanului, s'a întâmplat și acesta să cadă în mare cădere, ca să se facă pildă tuturor celorce păcătuiesc, și povățuitor spre pocăință. Căci oarecarele bărbat din cei mari având fiică, care se bântuià de diavolul, o a adus la Cuviosul spre vindecare. Carele făcând rugăciune, îndată o a izbăvit pre ea de diavolul. Insă tatăl său temându-se ca nu iarăș să o bântuiască diavolul pre tânără, împreună cu fratele său carele erà foarte mic, i-a lăsat la peștera Cuviosului. Iară Cuviosul stăpânindu-se de poftă, vai de cădere! strică pe fecioara. Apoi ce se face? Ce să nu se vădească spurcata faptă, ucide pre tânără, ucide pre fratele său. Iară trupurile lor le aruncă în râul ce curgeà acolo aproape. Deci, după ce cu totul s'a desnădăjduit de a sa mântuire, a alergat ca să se ducă în lume. Dar călătorind el pre cale, l-a întâmpinat un monah oarecarele cucernic, la ale cărui sfătuiri supuindu-se Cuviosul, s'a băgat pre sine într'un mormânt, toată aspră viețuire suferind. Dar făcându-se oarecând secetă în acel loc, poruncește Dumnezeu Episcopului cetății, că de nu va face rugăciuni Iacov celce este în mormânt nu va contenì seceta. Deci atuncea Episcopul împreună cu tot poporul ducându-se la el, și mult rugându-l, l-au înduplecat ca să se roage, și plecându-se a făcut rugăciune fericitul. Deci multă ploaie a curs și pământul s'a îmbătat de ape. De aicea luând Cuviosul bunele nădejdi semn prea mare având curgerea apelor, a adaos aspră viață preste cealaltă aspră viață, și lacrimi preste lacrimi, și așa întru bună petrecere și-a dat duhul lui Dumnezeu, prea multe minuni și după moarte făcând.

Din Mineiul pe ianuarie, 1926, p. 438 Despre sursă