Back to May 1 1947

The icon will be added soon.

May 1 1947

Sfântul Proroc Ieremia

The life

In ziua dintâi, pomenirea sfântului prooroc Ieremia.

Verse

Sufletele cele împetrite și streine de dumnezeeasca frică. Viața dumnezeescului Ieremia prin pietre o ridică. Intru întâia zi a lui Maiu, pre Ieremia cel mărit. Indărătnicul neam cu pietre l-a omorît.

Acesta din pântecele mamei sale s'a sfințit, și erà sfânt Domnului și prooroc, trăgându-se din Anatot. Deci acesta după ce s'a robit Ierusalimului de către Nabuhodonosor, împăratul Babilonului, s'a pogorît la Dafnele Eghiptului și acolo proorocind fu ucis cu pietre de poporul lui Israil, și murind s'a îngropat în locul lăcașului lui Faraon; pentrucă Eghiptenii văzând folosul dela dânsul, l-au mărit. Fiindcă prin rugăciunea lui s'au omorît aspidele, care prăpădiau pre Eghipteni. Asemenea s'au omorît și fiarele ce se aflau prin ape, cărora le zic Eghiptenii efot, iară Elinii, crocodili. Pentru aceasta creștinii ce se află la locul acela, până astăzi, rugându-se merg în locul acela unde este mormântul proorocului, și luând țărână se tămăduesc de mușcările aspidelor. Deci zic că și Alexandru Machedon stând deasupra mormântului proorocului, și aflând cele pentru dânsul, i-a mutat moaștele în Alexandria, și împărțindu-le pretutindenea în cetate, și puindu-le împrejurul ei a gonit de acolo aspidele, și în locul lor a adus șerpii ce se chiamă argalii, pre cari i-a adus dela Argos, și li se trage numele de acolo. Deci a zis Ieremia către popii Eghipetului, cum că va să se facă un semn; adică că vor să se cutremure idolii Eghipetului, și vor cădea la pământ, pentru Mântuitorul prunc ce se va naște în iesle din Fecioară. Și pentru aceea până astăzi, ei au în loc de Dumnezeu o fecioară lehusă, și puind un prunc în iesle, i se închină, de care lucru întrebându-i pre dânșii și împăratul Ptolomeu pentru această pricină, i-au spus că taina aceasta se trage dela strămoși, și este dată la părinții noștrii de un cuvios prooroc, și așteptăm sfârșitul tainei. Și spun pentru proorocul acesta, că mai 'nainte de prada bisericii, a luat Chivotul legii și cele ce erau într'însul, și a pus de le-a îngropat sub o stâncă de piatră, și a zis cei ce erau acolo: Dusu-s'a Domnul din Sinai la Cer, și iarăș va să vie în Sinai cu putere, și va fi vouă semnul venirii sale, când se vor închinà toate limbile la lemn. Și a zis, că nimenea nu va puteà scoate Chivotul acesta fără de cât numai Aaron preotul, și nici nimenea va deschide tablele care sunt într'însul, nici din preoți, nici din prooroci, fără decât Moisi alesul lui Dumnezeu. Iară la Inviere întâi se va ridicà Chivotul și va ieșì din pământ, și se va pune în muntele Sinai, și se vor aduna toți sfinții la dânsul, așteptând pre Domnul, și fugind de vrăjmașul care va căutà să-i omoare. Iară în piatra aceea a scris cu degetul său numele lui Dumnezeu și s'a făcut tiparul literilor, ca o cioplitură de fier. Și nor luminos îndată a acoperit numele acela. Și nu va puteà nimenea chibzuì locul, nici va puteà să cinstească numele lui Dumnezeu până în ziua aceea. Insă piatra este în pustiu, unde s'a făcut întâi Chivotul de Veseleil între doi munți, unde zace Moisi și Aaron. Și se arată noaptea norul ca lumina la locul acela în chipul cel dintâi, dupre cum la Israilteni se arătà norul noaptea și-i luminà pre ei. Deci erà proorocul Ieremia bătrân de ani, mic la statul trupului, barba având din sus lată și jos îngustă. Și se face soborul lui în biserica sfântului Apostol Petru, care este aproape de sfânta biserica cea mare.

From the Menaion for May, 1928, p. 8–9 About the source

Watch the life of Sfântul Proroc Ieremia

Sfântul Proroc Ieremia – 1 mai #Sinaxar Recording from the TRINITAS TV channel

Saints of May 1 1947