Back to February 24 1950

The icon will be added soon.

February 24 1950

Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului

The life

Intru această lună în 24 de zile, aflarea cinstitului cap al sfântului prooroc Mergătorului înainte și Botezătorului Ioan.

Din pământ cinstitul său cap Mergătorul înainte scoțându-ne. Ca să facem roduri vrednice iarăș este sfătuindu-ne. Cel ce a botezat mai înainte mulțimile în izvoarele apelor. Arătându-se acum botează cu izvoarele minunilor. In a douăzeci și patra zi s'a arătat prea mărit. Capul Mergătorului înainte cel cinstit.

Cinstitul acesta, și de îngeri socotitul cap întâiași dată s'a aflat, dupre bună voirea și arătarea sfântului Ioan Mergătorului înainte, de doi oarecari monahi, în casa lui Irod, mergând aceștia la Ierusalim. spre închinăciunea purtătorului de viață mormânt al Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iară dela acești monahi luându-l oarecarele olar, l-a adus în cetatea Emesenilor, și cunoscând olarul cum că prin mijlocirea sfântului cap aveà bună norocire, îl cinsteà negrăit. Deci când erà să moară, l-a lăsat surorei sale, zicându-i să nu-l miște dela locul său, nici să-l descopere, ci numai să-l cinstească. Iarăș după moartea acelei femei, sfântul acela cap a căzut dela unii la alții. Iară mai pre urmă a ajuns la oarecarele Eustatie monah și preot, carele erà la un gând cu eresul Arianilor. Carele gonindu-se de drept credincioși dela acea peșteră ce locuià, căci precupeà tămăduirile, care se făceau de sfântul cap, și le scrià la eresul lui, și din voia lui Dumnezeu a rămas în peșteră cinstitul cap, și a fost ascuns acolo într'acea peșteră mică, până în vremea lui Marchel ce erà arhimandrit pe vremea împărăției lui Valentian cel tânăr și a lui Uranie episcopul Emesiei. Deci atuncea descoperindu-se multora pentru cinstitul cap, s'a aflat a doua oară, și erà într'o cameră de lut, carele s'a adus și s'a pus în biserică de episcopul Uranie, făcând prea multe tămăduiri și prea slăvite minuni. Și se face prăznuirea acestuia în sfânta sa proorocească biserică ce este în Forachia.

From the Menaion for February, 1929, p. 243–244 About the source

Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul

Watch the life of Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului

Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul – 24 februarie #Sinaxar Recording from the TRINITAS TV channel

Saints of February 24 1950