Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, și mama sa, Sf. Antuza

Întru această lună în 13 zile, pomenirea celui dintru sfinți, părintele nostru Ioan Gură de aur, arhiepiscopul Constantinopolei.

Acest mare și vestit luminător și dascăl al lumii, a fost din marea cetate Antiohia, din părinți binecredincioși și ortodocși amândoi, anume: Secund Stratilatul și maică-sa Antusa. Deci chiar dela începutul vieții sale, a avut mare dragoste la știința cuvintelor și cu nevoința ce pusese la învățătură și cu ascuțirea firii ce avea, a învățat toată învățătura elinească, făcându-se ucenic lui Libanie și Andragatie, Sofiștilor din Antiohia, după aceea la cei ce se aflau în Atena. Și deprinzând toată înțelepciunea elinească și creștineștile Scripturi, la a cărora săvârșire a cunoștinței ajungând și împodobindu-și viața cu curăție a fost înălțat la rânduiala clericului, de sfântul Meletie patriarhul Antiohii; iară de Flavian s'a făcut diacon și preot. Alcătuind foarte multe cuvinte de învățătură sfătuitoare pentru pocăință și pentru buna podoabă a obiceiurilor omenești și tâlcuind toată dumnezeeasca Scriptură. Deci întâmplându-se a părăsi viața aceasta Nectarie patriarhul Constantinopolei, a fost chemat Ioan dela Antiohia, cu soarta episcopilor și cu porunca împăratului Arcadie, de s'a făcut patriarh Constantinopolei, primind hirotonia canonicește. Deci mai mult a sporit întru nevoința tâlcuirii dumnezeeștilor Scripturi și la dăscălia întrebărilor, prin care pre mulți a tras la cunoștința dumnezeească și la pocăință.

Și atâta s'a dat spre nevoință și răbdare cât mâncarea lui erà numai puțină zeamă de orz; și dormeà puțin, însă nu pe pat, ci stând și țiindu-se de niște funii. Iară de se muià vreodată de somn, atuncea ședeà; așa în cât în prisosirea iubirii de oameni, fost-a pildă și altora multora. Pentru aceasta și la cuvintele sale, învăță ca să se deà cu totul spre această faptă bună și să se părăsească de lăcomie.

Pentru care s'a și certat întâiu cu Eudoxia împărăteasa, de i s'a și făcut vrăjmașă, că aceea luase cu răpire o vie a unei văduve sărace ce se numeà Calitropia, care strigà cerând al ei. Iară sfântul sfătuià pre împărăteasa, să nu ție lucrul străin în silă. Și nevrând să asculte cuvintele sfântului o mustrà și cu pilda Izabelei o vădeà. Iară ea s'a făcut cu totul fiară țiind cu tărie via și a fost sfântul alungat din scaun întâiu de dânsa și al doilea rând prin mijlocul episcopilor, cari se purtau mai mult silnicește decât creștinește. După aceea s'a întors iarăș la scaunul său. Și în cele din urmă, Sfântul a fost izgonit la Cucuso al Armeniei și petrecând multe scârbe, și-a dat cinstitul său suflet lui Dumnezeu.

Deci precum se vede la istoria lui, pre urmă după scoaterea lui din scaun și după depărtare, cei ce pre urmă au fost îndemnători spre aceasta căzând în multe feluri de boale, rea moarte au luat. Pătimind aceasta întâiu Eudoxia, căci a fost ea întâiu întru fărădelege și a fost pricina pierzării episcopilor. Și zic că după moartea ei, spre semnul strâmbătății ce a făcut Hrisostomului, mormântul întru care erà băgată, a tremurat treizeci și doi de ani. Iară dacă s'au adus sfintele moaște ale Hrisostomului și s'au pus acolo unde și acum se află, a încetat acel cutremur.

Din Mineiul pe noiembrie, 1927, p. 208–209 Despre sursă