Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei

Intru această zi, prea cuviosul părintele nostru Lazăr, făcătorul de minuni, cel ce s'a postit în muntele Galisiului.

A atlat Lazăr slava cea nestricăcioasă.

cest de trei ori fericit părintele nostru Lazăr, erà din pământul Asiei, dintr'un sat ce erà aproape de Magnisia, în anul o mie treizeci, numit cu numele Născătoarei de Dum- nezeu, și aveà părinți prea evsevioși:

Nichita și Irina cu numele. lar când erà să se nască, a făcut Dumnezeu să se arate din Cer o dumnezeească lumină, care a umplut toată casa sa cea părintească. Din a căreia strălucire de lumină, spăimântându-se femeile cele adunate, au ieșit afară, și a rămas singură maică-sa.

Iară după ce sa născut pruncul, o minune! A stătut îndată drept, și sa închinat spre răsărit, avându-și mâinile cu bună rândueală strânse la piept. Mai 'nainte arătând Dumnezeu prin aceasta curățenia Cuviosului și sârguința, prin care sufletul lui era să primească dumnezeeasca strălucire. Și când s'a tăcut de cinci ani, l-au dat la un dascăl ca să învețe sfintele Scripturi. Și în puțină vreme a covârșit pre toți copiii. Drept aceea și de toți erà lăudată ascuțimea minții sale, și când a ajuns la vârstă, a luat dumnezeesc dor în sufletul său, ca să meargă la Ierusalim, și să vază sfintele locuri unde a pătimit Hristos; și dar pre ascuns de toți mergea în dorita lui călătorie, și cu oarecari monahi, amestecându-se pre sine, călătoreă.

Deci ajungând la sate și cu alt monah împreunându-se, se ducea la Ierusalim.

Și ajungând la Atalia, pomenitul monah, a pus vicleșug în mintea sa împrotivă-i, ca să-l vânză pre el. Iară cu pronia lui Dumnezeu, unul din călători a făcut cunoscut tânărului, și aflând, a tugit călătorind pe calea sa cea mai din 'nainte.

Și ajungând la sfintele lăcașuri, și încunjurându-le pre toate, și închinându-li-se s'a întors la biserica sfintei Invieri, și a fost găzduit de arhidiaconul ei, și prin el a fost așezat în mânăstirea sfântului Sava. Deci văzându-l pre acesta, proistosul, că este împodobit cu toată înțelepciunea, și fapta bună, (căci mai pre toți cei de acolo i-a întrecut, slujind bine, și ridicând jugul ascultării) și trimițându.l la patriarhul lerusalimulvi, s'a hirotonit de el preot.

Și după ce s'a zăbovit în mânăstire mai mulți ani, până la ridicarea Agarenilor, cari au stricat toată Palestina, și sfânta mânăstire de acolo, având ei povățuitor, pre spurcatul Aziz, carele pre întrumuscețata biserica sfintei lInvieri o a surpat, și Crucea cea din turlă o a sfărâmat, șioa aruncat la pământ, și multe a hulit împrotiva lui Dumnezeu. Deci acestea văzându-le Cuviosul cu ochii săi, împreună și cu ceilalți părinți, au hotărît să meargă la Roma; și ajungând la Efes, și închinându-se iubitului de Dumnezeu cuvântător și Evanghelist, aude sfântul glas de sus, carele îi arată lui vederat, să se sue la muntele cel din preajma Etesului carele se chiemă Galisiul, neumblat fiind de mulți pentru asprime, și către dorita lui liniște îndemânatic.

Deci suindu-se într'iînsul, și mai pre sus de om nevoindu-se, și suterind ispite nenumărate dela dracii cari năvăleau la el ziua și noaptea, simțitori și gânditori; cu puterea lui Dumnezeu pre aceștia i-a surpat. Iară oare când, săvârșindu-și el rugăciunea pre la miezul nopții, i sa arătat stâlp de foc întins dela pământ la Cer, și a văzut mulțime de îngeri, cari cu dulceață cântau: Să învie Dumnezeu, și să se risipească vrâjmașii lui. Drept aceea acolo a zidit biserica Invierii, unde a văzut temelia stâlpului celui de foc, pentru care și biserica se cheamă sfânta Inviere, ridicată fiind de împăratul Constantin Monomahul; care a trimis dela sine atuncea mulți bani, împreună cu două scrisori ale sale, și sfinte odoare, și cinpiei CE e SR ESP AZ sc IN ȘAP!

stitul lemn, și sfânta Evanghelie împodobită cu aur, și dumnezeești icoane, și a afierosit în destule mitohuri, și sate la mânăstirea aceasta, cu scrisori împărătești; căci multă credință și evlavie avea împăratul către părintele Lazăr. Căci fiind împăratul surghiunit la ostrovul Lisveei, mai 'nainte cu trei ani, prin oarecari ucenici ai săi i-au vestit, și scăparea din surghiunie, și chemarea de a doua oară la împărăție. Deci făcându-și sfântul de-a dreapta bisericii, stâlp descoperit, s'a suit de asupra lui, hrănindu-se cu buruieni crude, și cu apă; și aceasta, odată sau de două ori pe săptămână, purtând fiare, și ticăloșindu-se pre sine cu gerul nopții Și cu arșița zilei; însă avea de sus acoperemânt pre Preacurata Născătoare de Dumnezeu, care stă deasupra capului său.

Pentru aceasta nici zăpada, nici arsura nu se atingeau de creștetul său.

Deci erà săvârșind fericitul și minuni prea mari. Și ajungând la vârful faptei bune, și învrednicindu-se Darului proorociei, și mai "nainte cunoscându-și sfârșitul său; iară fiind, că cu lacrimi îlrugau pre el fii săi cei duhovnicești, și cereau ca să mai rămâie încă în viață, spre mai mare folos și sporirea lor, a cerut dela Născătoarea de Dumnezeu, adăogire vieții sale cinsprezece ani, și câștigându-și cererea, și văzându-și ucenicii cu numărul preste nouă sute și fiind plin de zile, șaptezeci și doi de ani viețuind. Și de vreme ce se săvărșise și anul al cincisprezecelea, ce i s'a fost dat lui de Născătoarea de Dumnezeu, sa mutat către Domnul. Iară Dumnezeu, precum nașterea sa, asemenea și adormirea, cu minunată minune o a mărit, strălucind stâlpul cu dumnezeească lumină, și pre din lăuntru și pre dinafară, pentruca și ucenicii, cari petreceau prin peșteri și prin munți și alți pustnici, să afle de sfârșitul Cuviosului, și să jelească sirmănia lor. Deci după ce au aflat că a murit Părintele lor, fără să lase așezământ în scris, mai „mult se tânguiau și plângeau, și cu lacrimi și cu suspinuri, ziceau acestea către sfântul:

Cu adevărat nu se va pogori trupul tău de pre stâlp, nici se va da îngropării dacă nu vei lăsà nouă fiilor tăi oarecare PIPI > POI =>

mângâiere. Iară mai vârtos decât toți, era Scârbit ucenicul ce-l slujeà, Grigorie cu numele. Deci prea mare minune Și atuncea a arătat marele acesta. Căci în vremea când se tânguiau fiii săi precum s'a zis, mortul cel fâră de suflare, o minune! s'a atătat că erà viu și cu suflare, și băgând mâna în sân, și scoțândo hârtie, o a dat ucenicilor săi, și după aceasta, se vedeà iarăș fără suflare ca și mai 'nainte. Deci cetind ucenicii cele scrise, tot odată cu înspăimântare și cu bucurie, după ce n'au aflat la sfârșitul așezământului, obișnuita iscălitură a mâinei Cuviosului, iarăș tânguindu-se către Părintele lor ziceau: De nu vei adeverì hârtia prin iscălitura sfintei mâinei tale, și noi aicea vom muri. Iară sfântul, o minune! larăș ridicându-se și șezând, și cu mâna sa țiind condeiul a săvârșit iscălitura, și așa a dat așezământul fiilor săi; apoi iarăș culcându-se a adormit, umplând sufletele tuturor de prea mare minune. Iară stintele lui moaște cele vrednice, cinstindu-le ucenicii lui cu cântări de laude și cu miruri și cu făclii, le-au așezat în sicriul cel de mult preț aproape de stâlp, carele lucrează și după moarte tot felul de minuni, întru slava adevăratului Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, căruia se cuvine cinstea și lauda în vecii vecilor. Amin.

Din Mineiul pe noiembrie, 1927, p. 98–99 Despre sursă