Back to June 18 1943

The icon will be added soon.

June 18 1943

Sfântul Mucenic Leontie

The life

Intru această lună în 18 zile, pomenirea sfântului mucenic Leontie, cu cei împreună cu dânsul Ipatie și Teodul.

Verse

Ca o oarecare nicovală trupul lui Leontie s'a arătat,Nicovală către fier și ciocanele muncile cu adevărat.

Intru această lună în a optsprezecea zi, Leontie prin rane se săvârși.

Acesta erà cu neamul din Elada, și fiind om mare la trup și cu virtute, s'a făcut ostaș. Deci a fost și la răsboiu, și vitejește s'a lovit cu vrăjmașii și a biruit de multe ori. Deci fiind om cu minte și cu înțeleaptă socoteală, a fost împodobit cu îmbrăcăminte de voevozie și cu semnele cele de voevod. După aceea aflându-se el în Tripoli cea din Africa, primeà săracii și-i ospătà cu mese împărătești și cu dragoste, și se închinà lui Dumnezeu ales și curat. De care prinzând de veste Adrian guvernatorul Feniciei, carele erà în zilele lui Vespasian, a trimis către dânsul pre Ipatie tribunul și cu alți doi ostași, dintru cari pre unul îl chemà Teodul. Deci, mergând Ipatie pre cale, fu cuprins de friguri rele, și auzì glas, ce venea de sus, arătându-se ca un înger la dânsul, care glas îi porunceà, că de va vrea să se mântuiască de boală să cheme de trei ori întru ajutor pre Dumnezeul lui Leontie. Și glasul acela îl auzì și Teodul; iară după ce a făcut acestea ce i s'a poruncit de înger, s'a vindecat de friguri, și întâmpinând pre Sfântul și necunoscându-l întâiu, că erà Leontie pre carele căuta, a fost primit de dânsul însuși. Apoi cercetând pre sfântul Leontie, îl numì cu fățărie prieten al său și al dumnezeilor săi. Iară sfântul spuse că el este Leontie robul lui Hristos, și cum că se scârbeà și se ferea, de cei ce îi numesc ei dumnezei; după ce auziră acestea Tribunul și Teodul, căzură înaintea Sfântului, cerșind dela dânsul har ca să fie și ei ai lui Hristos, atuncea dar rugându-se Sfântul pentru dânșii, spun că a venit un nor de apă dela Cer, care i-a botezat și i-a luminat, și i-a îmbrăcat cu veșminte albe. De care lucru turburându-se necredincioșii, au vestit pentru toate guvernatorului Adrian. Deci, el aducându-i de față înaintea lui și îndemnându-i ca să se desparță de credința lui Hristos, nu a putut să-i plece, drept aceea porunci de spânzurară pre sfântul Ipatie, și-l strujiră, iară pre sfântul Teodul să-l bată cu săbii de lemn. Apoi după acestea li se tăiară capetele, iară marele mucenic Leontie întâiu fu bătut cu toiege, după aceea nebăgând seamă, și neaducându-și aminte de mângâierile și înșelăciunile ce-i făcea tiranul, ci încă luându-l în râs, a fost bătut foarte rău, apoi spânzurat, și mult strujit și îngreuindu-l cu o piatră de grumaz și bătându-l, și-a dat sufletul la Dumnezeu.

From the Menaion for June, 1927, p. 183–184 About the source

Watch the life of Sfântul Mucenic Leontie

Sfântul Mucenic Leontie - 18 iunie #sinaxar Recording from the TRINITAS TV channel

Saints of June 18 1943