Sfântul Cuvios Martinian

Intru această lună, în 13 zile, pomenirea prea cuviosului părintelui nostru Martinian.

Acesta a fost din Chesaria Palestinei, și a început sihătreasca petrecere, de când erà în vârstă de optsprezece ani, petrecând prin pustiu și prin munți. Și plinind în sihăstrie, douăzeci și cinci de ani, după alte multe ispite, căzu și întru bântuire ca aceasta diavolească. Că o femee oarecare desfrânată îmbrăcându-se cu haine sărăcești, se duse la acel munte unde erà sfântul, și dacă înseră, începù a plânge, ca și cum adică ar fi rătăcit, și că ar mânca-o fiarele, de ar rămâneà afară. Deci se rugà sfântului să o primească în lăuntru în chilie, ca să nu o lase a fi mâncare fiarelor. Iară el văzând că nu este cu putință a o lăsà afară, o primì în lăuntru, și el se duse în cea mai din lăuntru chilie. Iară când fu dimineață văzându-o prea cuviosul schimbată din haine, și împodobită, (că avusese haine luminoase lângă dânsa cu care s'a împodobit preste noapte), o întrebă: Cine ești, și la cine ai venit? Iară ea fără de rușine, zise: Pentru tine. Și ocărând viața sihăstrească, și adăogând cum că toți drepții cei mai 'nainte de lege și în lege au avut împreunări cu femei, și cu aceste cuvinte nerușinata îl îndemnà spre spurcata amestecare. Iară Cuviosul câte puțin îndemnându-se, și cuprins fiind mai să cază întru acel păcat. Insă socotind în ce chip ar fi ascuns făcând lucrul acesta până a nu cădeà încă în păcat, se trase înapoi, prin dumnezeescul Dar. Deci aprinzând multe găteje, sărì în mijlocul lor, dojenindu-se pre sine și zicându-și: De vei puteà Martiniane să rabzi focul gheenei, poftind necurata dulceață, supune-te femeei. Și așà arzându-se pre sine, și smerind sălbăticirea trupului, și pre femee înțelepțindu-o prin chipul acesta, o trimise la o mânăstire, și se făcù acolo monahie. Iară el vindecându-se de ranele focului, și povățuindu-l un corăbier, sosì la o piatră din mare, care erà depărtată de uscat cale de o zi, asupra căreia a locuit fericitul zece ani, hrănindu-se de corăbierul. Și iarăș s'a ridicat și de acolo, pentrucă vrăjmașul urâtorul binelui nici acolo nu l-a lăsat neispitit; căci a nemerit o fată pre o scândură dintr'o corabie înnecată și sfărâmată; și o scoase pre ea Cuviosul din mare deasupra pietrei, iară el purcese de acolo zicând că nu se unește fânul cu focul, și sărind în mare, îl sprijiniră niște delfini, de-l scoaseră la uscat. Deci acolo erà trecând cetăți și zicând: Fugi Martiniane, ca nu iarăș să te afle ispita, căci așà hotărâse a-și săvârșì și cealaltă rămășiță a vieții lui. Și sosind la Atena, acolo a adormit în Domnul, învrednicindu-se a se îngropà cu cinste mare de episcopul și de tot poporul. Și zic că și femeile cele două, adică cea dela munte mergând la monastire, și trăind cu curățenie s'a învrednicit de a făcut și minuni; iară cealaltă a răbdat pre acea piatră din mare până la sfârșitul vieții, îmbrăcată cu haine bărbătești, pre care haine i le dăduse corăbierul. Și se face soborul lui în cinstita biserică a sfântului Apostol Petru Verhovnicul, ce se apropie de sfânta biserică cea mare.

Din Mineiul pe februarie, 1929, p. 144–145 Despre sursă