Sf. Mc. Onisifor și Porfirie
Întru această lună în 9 zile, sfinții mucenici Onisifor și Porfirie.
Stih
Cu cai Onisifore către Dumnezeu alergând;Ai și pre slugă împreună călătorind.La locașul cel ceresc v'ați suit;A noua zi, o nevoitorilor, și v'ați odihnit.
Acești sfinți Onisifor și Porfirie, fiind goană asupra creștinilor, au fost pâriți, că sunt creștini, și aducându-se înaintea judecății, au stătut tare și fără de frică, mărturisind pre Hristos Dumnezeu adevărat, făcător al Cerului și pământului. Deci, pentru această mărturisire, au suferit multe rane de bătăi, și arsuri preste tot trupul. De aceea i-au pus pre un grătar de fier ars, și întru toate muncile acestea uitându-se la câștigarea binelui celui veșnic, măcar că pătimiau de cei fără de Dumnezeu, dar se ușurau dela Dumnezeu. Iară păgânii aceia și nemilostivii, văzând, că nu pot stricà sfinților nimic, spre mai multă turburare se întindeau și legându-le cinstitele picioare de cai sălbateci, îi goneau slujitorii, trăgându-i multe ceasuri preste spini și ciulini, și locuri colțoroase de le rumpeà carnea. Și așà și-au dat sufletele la Dumnezeu. Atuncea niște creștini, luând pre ascuns sfintele lor moaște, le-au pus în satul Pangheanilor, slăvind și binecuvântând pre Dumnezeu.
Din Mineiul pe noiembrie, 1927, p. 137 Despre sursă