Back to May 15 1944

The icon will be added soon.

May 15 1944

Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare

The life

Intru această lună în 15 zile, pomenirea prea cuviosului părintelui nostru Pahomie Tavenisiotul.

Pahomie grăsimea trupului subțiind, Mai 'nainte de mutare, tărie în suflet erà adunând. Pahomie grăsimea trupului mai 'nainte o a lepădat, Și cu shima și cu faptele îngerilor a urmat, Pahomie în a cinsprezecea zi cu adevărat. Din cele de aicea s'a mutat.

Acesta a fost din Eghipetul Tebaidei celei de jos, în vremile lui Constantin marele împărat, și aveà părinți închinători de idoli. Cu cari mergând odată în capiștea idolilor, a auzit pre cel ce slujià capiștei, zicând către părinții lui: Scoateți de aici pre vrăjmașul dumnezeilor și-l goniți. Și încă bând prea cuviosul și din vinul acela al jertfei a vărsat. Și ajungând mai la vârstă, se puse la rânduiala ostașilor, și preste puțină vreme lăsând slujba ostășească, se suì la Tebaida cea de sus, și primì Botezul lui Hristos, și se făcù monah, și se duse în pustiu, unde făcù o mânăstire într'un loc al Tavenisiei, viindu-i glas de sus, care arătà lui, lesnirea locului și mulțimea celor ce erau să se strângă acolo. După aceea adunându-se mulți, cu vremea venì și Teodor sfințitul, carele i se făcù ucenic și râvnitor vieții și faptelor celor bune și la minuni a strălucit cu dânsul. Și la atâta înălțime de cunoștință dumnezeească se suiră cu nepătimirea, cât vedeà cu gândul și suirile fericitelor suflete, și vedeà și cele de departe ca și cele de față, și prooroceà de cele ce erau să se întâmple. Iară mai 'nainte de a se săvârșì din viața aceasta Sfântul, numărând mulțimea monahilor ce veniseră către dânsul, s'a aflat o mie patru sute de bărbați. Și se vede dintru aceasta că a fost dumnezeesc bărbat, și desăvârșit în buna faptă. Căci cei ce se duceau dela casele lor, nu mergeau pentru desfătare și pentru trupeasca dulce pătimire, întru care se bucură cei mulți, ci pentru înfrânarea poftelor, și trudele cele pustnicești, mirându-se de obiceiurile Sfântului, și urmând viața și petrecerea sa cea îngerească. Deci săvârșindu-se în Hristos, fu îngropat întru a sa mânăstire.

From the Menaion for May, 1928, p. 131–132 About the source

Acatistul Sfântului Cuvios Pahomie cel Mare

Saints of May 15 1944