Sf. Sfințit Mc. Carterie

Intru această zi pomenirea sfântului sfințitului mucenic Carterie.

Acest sfânt Carterie erà în anii împăratului Dioclițian și a lui Urvan, ighemonul Chesariei Capadochiei, preot și dascăl creștinilor. Deci zidind el o mică biserică și adunând acolo mulțimile creștinilor, îi învățà ca să cinstească numai pre Hristos, ca celce este Dumnezeu adevărat și alt dumnezeu afară de el să nu cunoască. Pentru aceasta dar fiind pârît la ighemonul, s'a ascuns; iară Domnul i s'a arătat lui și i-a zis: Mergi, o Carterie, și arată-te pre sine la ceice te caută și eu voiu fi cu tine. Căci trebuie să pătimești multe pentru numele meu. Căci mulți prin tine au să creadă întru mine și să se mântuiască. Atuncea sfântul umplându-se de bucurie și mulțumind lui Dumnezeu, s'a dat pre sine față. Și mai întâiu a fost pus la închisoare, apoi ducându-l înaintea ighemonului i s'a poruncit ca să jertfească mincinosului dumnezeu Sarapid. Iară sfântul prin rugăciunea sa, a surpat idolul acestuia. Deci a fost bătut cu toiege de șasesprezece ostași. Apoi a fost spânzurat pre un lemn și cu brice i-au scos unghiile mâinilor și ale picioarelor lui, și cu căngi de fier i-au sfășiat tot trupul. Sfântul însă prin dumnezeiesc înger, a stătut mai pre sus de toate muncile acestea și s'a făcut sănătos. Ci iarăș din porunca ighemonului i-au sfredelit cu fiare spatele mucenicului, și având o tablă de fier roșită în foc, o a pus pre pieptul lui. După acestea din poruncă a șezut pre un scaun de fier roșit în foc, apoi iarăș l-a pus la închisoare.

Și dupăce a înoptat, iarăș i s'a arătat Domnul. Și deslegându-l din legături și sănătos făcându-l l-a scos afară prin ușile închisorei. Pentru care mulți din cei necredincioși văzându-l pre el sănătos, mergeau și se botezau dela el și se vindecau de boalele lor. Pentru aceasta iarăș a fost muncit sfântul. Căci i-au spânzurat de mâini și de picioare pietre foarte mari, și cu toiege a fost bătut preste pântece și cu făclii aprinse l-au ars pre el, aruncându-i deasupra pucioasă și păcură topită, apoi i-au turnat în gură plumb fiert; în sfârșit l-au aruncat în foc și rămâind nevătămat, înălță lui Dumnnzeu laude și mulțumiri. Deci un evreu fiind acolo față, s'a umplut de mânie și luând spurcatul o suliță, a lovit cu ea și a pătruns coasta sfântului. Și mai întâiu a ieșit atât de multă apă, în cât a stins cuptorul cel cu foc, apoi a curs și sânge. Și așa și-a dat viteazul nevoitor sufletul în mâinile lui Dumnezeu, și a luat cununa muceniei.

From the Menaion for January, 1926, p. 171–172 About the source