The icon will be added soon.
Sf. Cuv. Mavsima Sirul
The life
Intru această zi, prea cuviosul părintele nostru Mavsima Sirul.
Verse
Mavsima vorbind mai 'nainte cu limbi sirienești,Acum vorbește către îngeri cu limbii îngerești.
La cetatea Chirului cea din Antiohia, a stătut un cuvios, Mavsima cu numele, sirieneasca limbă vorbind; carele de și erà crescut cu viață țărănească și prostatică, a strălucit însă cu bunătățile. Avea numai o haină și când se învecheà, nu o lepădà; ci preste rupturile cele vechi, coseà alte petice și cu aceea își acopereà goliciunea trupului. Dar atâta erà de osârduitor întru primirea streinilor și săracilor, în cât deschideà la toți ușile chilii sale. Zic că aveà două chiupuri, unul plin de grâu și altul de untdelemn, din care da la toți ceice aveau trebuință și pururea izvorà și nici odată se deșertau. Căci Dumnezeu celce îmbogățește pre toți, care îl chiamă pre el, acesta precum a poruncit, vasul de apă și de grâu și de untdelemn al văduvei Sareftencei, să izvorască făină și untdelemn, dându-i ei bogată roada semințelor găzduirii lui Ilie, asemenea, zic acestaș Dumnezeu a dăruit și la minunatul acesta și iubitorul de străini Mavsima darea bunătăților, de o măsură cu osârdia sa. Deci bine și cu cuvioșie petrecându-și viața, s'a mutat către Domnul.
From the Menaion for January, 1926, p. 366 About the source