Icoana va fi adăugată în curând.
Sf. Cuv. Machedonie
Viața
Intru această zi pomenirea prea cuviosului părintelui nostru Machedonie.
Stih
Din nenumăratele părinteștile tale locașuri a câștigà dorind: Hristoase și Machedonie unul este luând.
Acest întru sfinți părintele nostru Machedonie, avea luptă și priveliște vârfurile munților. Nu într'un sat întemeindu-se, ci acum întru acesta sălășluindu-se, acum în celălalt mutându-se, în Finicia, Siria, și Cilicia. Și aceasta o făcea, fugind de îmbulzeala celorce năzuiau la el. Deci patruzeci și cinci de ani a petrecut așà neavând, cort nici colibă, ci într'o crăpătură adâncă, avându-și șederea. Iară dupăce s'a făcut preot, a ascultat de ceice-l rugau și și-a făcut chilie. Mai pre urmă întrebuință și căsuți, nu ale sale, ci streine, douăzeci și cinci de ani a petrecut, sălășluindu-se în colibă și în căsuțe. In cât se adună anii luptelor sale la șaptezeci, cu pâine de orz și cu apă patruzeci de ani hrănindu-se. Mai în urmă însă în neputință căzând, se hrăneà cu o mică părticică de pâine și cu apă. Acest minunat, mare făcător de minuni făcându-se, draci din oameni isgonind, și feluri de boale vindecând și alte nu puține prea mărite săvârșeà. Acestuia odată ia adus o femee care prea mult cu covârșire mâncà, din lucrarea drăcească și mult pentru dânsa tânguindu-se rudele sale, se rugau ceice o aduseseră la sfântul ca să o miluiască și să o vindece pre ea. Iară sfântul făcând rugăciune o a făcut pre ea să mănânce firește; căci mâncà preste măsură de mult. Și lui Dumnezeu cu curățenie, și cu stăruință slujind ani șaptezeci, s'a mutat către Domnul.
Din Mineiul pe ianuarie, 1926, p. 376 Despre sursă