Sf. Cuv. Maris

Intru această zi, pomenirea prea cuviosului părintelui nostru Maris.

Acest sfânt părintele nostru Maris încă în lume aflându-se, erà tânăr, frumos, și cu bun glas. Pentru aceasta împodobeà praznicile lui Hristos și ale sfinților, cu dulcile lui cântări. Iubeà pururea pre Dumnezeu, și poruncile lui cu osârdie le săvârșeà. Ci și trupul, și-l păzeà fericitul curat, și sufletul neîntinat, de și se aflà între cursele dulceților, și se adunà cu oameni lumești. Iară când a vrut să se lepede de lume, s'a dus la un sat numit Omir și acolo făcându-și o chilioară și închizându-se într'însa, a petrecut treizeci și șapte de ani. Carele de și primea multă umezeală din muntele megieșit, care umezeală mult îl vătămà, n'a voit să o schimbe ci a rămas într'însa până la sfârșitul vieții sale. Acesta iubeà prostia și de obiceiurile cele felurite și înșelătoare, cu totul se îngrețoșà; iubind sărăcia mai mult decât multa bogăție. Și viețuind ani nouăzeci, întrebuințà haine făcute din peri de capre. Pâine și puțină sare, îi plineà trebuința hranei. Deci de multă vreme dorind, să vază aducându-se duhovniceasca jertfă, preotul întrebuințând mâinile diaconilor în loc de jertfelnic înaintea sa, a adus tainica și mântuitoarea jertfă. Iară el de toată dulceața umplându-se, i se păreà că vede însuși Cerul. Așa bine viețuind și la ceruri zburând, dănțuește împreună cu toți sfinții, în locașurile celor întâi născuți.

Din Mineiul pe ianuarie, 1926, p. 395–396 Despre sursă