Sf. Mc. Vlasie Boarul

Intru această zi, pomenirea sfântului mucenic Vlasie Vucol adică Boarul.

Acest sfânt Vlasie, erà din Chesaria Capadochiei, fiu de părinți prea bogați, și pre bogăția lor o a sporit mulțimea vitelor ce aveau, din care bogăție dau cu îmbelșugare milostenie la săraci. Iară când se făcù goană de ellini asupra creștinilor, atuncea se căutà și fericitul acesta Vlasie și nu se aflà, deșì prin pustietăți, și prin văi erà cercat de ellini. Despre care înștiințându-se viteazul Mucenic al lui Hristos singur s'a dat pre sine la gonacii săi cu atâta bucurie, ca și când ar fi fost chiemat la masa împărătească și găzduià, și făceà ospăț gonacilor săi, ca unor făcători de bine și prieteni ai săi. Deci mergând față la judecată, și întrebat fiind de ighemonul, și-a arătat și numele, și credința, și meșteșugul său, pentru care îndată a fost întins de câte patru părțile trupului, și a fost bătut cu vine crude, dar Dumnezeu i-a ușurat durerile, și i-a vindecat ranele. Această minune văzându-o ighemonul, farmece o numeà pre ea. Apoi l-a pus într'un cazan cu apă fiartă, poruncind ca să stea într'însul cinci zile. Iară îngerii lui Dumnezeu pogorându-se îndemnau pre Mucenicul să nu se teamă; ci să aibă îndrăzneală, și totodată a împrăștiat focul, și vătămarea cea dintr'însul. Iară după cinci zile viind ostașii ca să scoată pre sfântul din cazan, și văzându-l pre dânsul că este viu, și cum că cântà împreună cu îngerii, îndată s'a propoveduit pre sine că sunt și ei creștini. Despre cari înștiințându-se ighemonul a trimis alți ostași ca să-l scoată, cari și aceia mergând, asemenea s'au numit pre sine creștini. Mai în urmă s'a dus și însuși ighemonul, și văzând pre sfânt în cazan și socotind că apa este rece, a poruncit ca să-i scoață apă de acolo să-și spele fața; iară aceasta făcându-se, îndată a orbit ticălosul. Și împreună cu orbirea și-a lepădat și spurcatul său suflet. Iară Mucenicul lui Hristos, cu apa aceea pre toți ostașii ce au crezut i-a botezat în numele sfintei Treimi. Apoi ducându-se la staulul vitelor sale, a povățuit pre maică-sa și pre rudeniile sale, cele ce se cuveneà spre mântuirea lor. Și așa și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iară cei ce s'au întâmplat la fericitul său sfârșit, au văzut sfântul lui suflet că a ieșit din trup ca o porumbiță albă și luminată, și a zburat la Cer. Și sfântul său trup, s'a îngropat în acelaș loc; iară toiagul său a odrăslit lângă jertfelnicul de acolo, și făcându-se copaciu mare, umbrià acelaș jertfelnic.

From the Menaion for February, 1929, p. 38–39 About the source