Back to February 16 1949

The icon will be added soon.

February 16 1949

Sf. Cuv. Flavian

The life

Intru această zi, pomenirea prea cuviosului părintelui nostru Flavian.

Verse

Vremea vieții celei deșarte săvârșind. Flavian anii cei veșnici este viețuind.

Acest cuvios, părintele nostru Flavian, ducându-se pre vârful unui munte, și făcându-și o chilioară, s'a închis într'însa. Și a petrecut acolo șasezeci de ani, fără să vorbească cu cineva și fără să se vază de cineva; ci plecându-și cugetul la inima sa, gândià la Dumnezeu, și dela el luà toată mângâerea, dupre proorocia ce zice: «Desfătează-te «în Domnul, și-ți va dà ție cererile «inimii tale». Acesta aveà un loc săpat, și pe acolo scoțând mâna, primeà hrana ce i se aduceà; însă ca să nu se vază de cei de afară, aveà săpat locul strâmb, ca în chip de cerc. Iara hrana sa era legumi muiate, pre care le mâncà odată în săptămână. Cu asemenea chip viețuind fericitul întregi șasezeci de ani, nu ș'a schimbat nici cum hrana, nici această înaltă a sa petrecere. Deci prin acestea s'a îmbogățit dela Dumnezeu cu Darul minunilor, căci un prea mare balaur a omorît prin rugăciunea sa, asemenea și o aspidă. Și a gonit dintru o țarină mulțime de lăcuste ce erau să o prăpădească. Acesta și pre un tânăr îndrăcit l-a mântuit de dracul, și țâța unei femei vătămată de patima carchinului, o a vindecat, și pre unul lovit de un taur, și omorît, l-a înviat. Deci așà petrecând viața sa fericitul, a schimbat această vremelnică și ostenicioasă viață, cu acea veșnică și fericită, întru care acum se veselește.

From the Menaion for February, 1929, p. 168 About the source

Saints of February 16 1949