Sf. Cuv. Conon

Intru această zi, pomenirea prea cuviosului părintelui nostru Conon.

Acesta erà chilichiean cu neamul, și tânăr cu vârsta fiind, s'a dus la o monastire numită Pentucla, ce este aproape de Iordan, preot făcându-se, și la cea mai desărșit sihăstrie ajungând. Deci fiindcă minunată bunătatea lui s'a făcut cunoscută lui Petru Arhiepiscopul Ierusalimului ce erà atuncea, a fost rânduit de el ca să boteze pre toți cei ce mergeau la Iordan. Deci îi ungeà pre ei cu sfântul mir și-i botezà. Dar pentru că ungeà cu sfântul mir și femei, se sminteà ca un om, și pentru aceasta voià ca să se ducă din chinovie. Deci de câte ori puneà cuget ca să se ducă, i se arătà fericitul Ioan Botezătorul și Mergătorul înainte al Domnului, zicându-i: Rabdă bătrânule, și te voiu ușurà de războiu. Deci într'una din zile, a venit ca să se boteze o tânără persană, care erà atâta de frumoasă și împodobită, în cât nu puteà sfântul goală să o ungă cu sfântul mir. Deci zăbovindu-se două zile fecioara nemiruită și nebotezată, a auzit Arhiepiscopul de aceasta, și s'a spăimântat de bătrân, și pentru aceasta voià ca să rânduiască femee spre aceasta; ci nu erà cu putință, căci nu primeà locul. Iară bătrânul luându-și cojocelul, s'a dus zicând: Nu voiu mai stà în locul acesta. Deci l-a întâmpinat pre el cinstitul mergător înainte afară de Chinovie, și i-a zis lui cu glas lin: Intoarce-te la monastirea ta, și te voiu ușurà de războiu. Atuncea Avva Conon îi zice lui cu mânie: Crede, nu mă întorc; căci de multe ori te-ai făgăduit că mă vei ușurà și nimic ai făcut. Deci țiindu-l pre el dumnezeescul Mergător înainte, și dându-i în laturi hainele, l-a pecetluit cu semnul Crucii pe sub buricul său, și i-a zis: Crede mie Avva Conon, voiam ca să aibi plată pentru acest războiu; iară acum întoarce-te, nimic îndoindu-te pentru aceasta. Deci întorcându-se bătrânul la Chinovie, a doua zi, ungând cu untdelemn a botezat pe persana, neprivind că erà femee. Deci mai viețuind Cuviosul alți douăzeci de ani, și la vârful nepătimirii ajungând, în cât să fie socotit mai pre sus de om, a adormit cu pace.

From the Menaion for February, 1929, p. 194–195 About the source