Sf. Cuv. Zevina, Polihronie, Moise și Damian

Intru această zi, pomenirea prea cuvioșilor părinților noștri Zevinà, Polihronie, Moisì, și Damian.

Dintru aceștia dumnezeescul Zevinà ș'a făcut o chilie preste un munte, în care a întrebuințat sihăstreștile nevoințe până la bătrânețe. Dar a covârșit pre toți cuvioșii acelei vremi, întru răbdarea ce aveà la sfânta rugăciune. Căci, fiindcă de bătrânețe nu puteà sta drept la rugăciune, rezemându-se pre toiagul său, stăruià la rugăciune, și așà minunat și cu plăcere de Dumnezeu viețuind, s'a mutat din aceste de aicea. Iară dumnezeescul Polihronie, ucenic acestuia fiind, atâta de mult a urmat bunătăților învățătorului său, și a tipărit întru sine caracterul aceluia, încât nici pecetea inelului pre ceară nu se tipărește așà de curat, căci asemenea necontenită stăruință la rugăciune și acesta aveà. Lanțuri însă de fier n'a suferit să poarte, ca nu cumva oarecare ne întăriți să se vatăme de aceasta. Iară o rădăcină de stejar prea grea purtându-o pre umere, care nu se puteà mișcà cu amândouă mâinile, își îngreuià trupul și când veneà cineva de băteà în ușă, ascundeà rădăcina. Din acest fel de nevoință îi înfloreà lui și dumnezeescul Dar. Căci prin rugăciunea sa, a contenit seceta, prin plouare, și chipul ce era deșert, cu rugăciune plin de untdelemn l-a făcut. Multe și alte minuni făcând s'a mutat către Domnul. Iară ucenicii săi, Moisì adică, a rămas în chilia dumnezeescului Polihronie până la sfârșitul vieții sale, toată bunătatea aceluia avându-o culeasă. Iară Damian s'a dus la un sat ce erà acolo aproape, numit Nierà, și aflând aproape de sat o chilioară, și locuind într'însa, întrebuințà aceeași petrecere ca a dascălului său Polihronie; încât cei ce știau bine pre amândoi, văzându-l pre acesta, să socotească că vede sufletul marelui Polihronie întru alt trup; căci întru amândoi străluceà asemenea nerăutatea, asemenea blândețe și smerenie, îndulcire de cuvânt, trezvie sufletească, cugetare de Dumnezeu, osteneală și priveghiere și hrană și neiubirea de agoniseală. Căci nimic alt aveà în chilia sa, decât o coșniță cu linte muiată, ce-i slujà spre hrană. Atâta folos au cules ucenicii aceștia din împreună viețuirea cu Polihronie.

From the Menaion for February, 1929, p. 230 About the source