Back to March 3 1943

The icon will be added soon.

March 3 1943

Sf. Sfințit Mc. Teodorit, preotul Antiohiei

The life

Intru această zi, sfântul sfințitul mucenic Teodorit Presviterul Antiohiei.

Verse

Oarecare loc al Edemului îl are spre încăpere,Inlăuntru și pre Teodorit cel prea mare.

Iulian moșul rău credinciosului Iulian paravatului creștin fiind și Anagnost marei biserici din Antiohia, iară înduplecându-să de rău credinciosul Iulian nepotul său și împăratul, nu numai de credința lui Hristos s'au lepădat și s'au închinat idolilor, ci încă au și prodosit rău credinciosului tiran toată bogăția și sfintele odoare ce le-au afierosit marele Constantin bisericii Antiohiei, de împăratul fiind rânduit el gonaci și judecător acolo. Deci împrăștiind spurcatul clirosul bisericesc, au rămas singur sfântul Teodorit împreună cu alți creștini, propoveduind cu îndrăzneală și mărturisind credința lui Hristos. Pre carele și prinzându-l l-au pus la închisoare și aducându-l față au poruncit mai întâi să-i bată picioarele, apoi mai în urmă și capul asemenea. Și desbrăcându-l l-au spânzurat pre un lemn și au poruncit să se strujească. Deci strujindu-se fericitul ca la trei ceasuri, sângele curgea ca un pârău, iară fața sa era mai luminată. Iară după ce au auzit sfântul pre păgânul zicând: jertfește ticălosule dumnezeilor și de ești dator vistieriei împărătești sau și altuia cuiva, împăratul te va izbăvi pre tine și te va slobozi de datorie, și nu-ți vei lepăda sufletul tău așa rău și cu silnicie. Au zis sfântul, tu bicisnice ești ticălos și împăratul tău, căci lăsând pre Hristos v'ați lipit de Antihrist și sânteți datori a vă face ațâțare focului celui veșnic. Iară eu nu sunt dator cuiva decât Domnului meu, adevăratului Dumnezeu, sunt dator cu adevărata credință până la cea din urmă a mea răsuflare. Acestea auzindu-le spurcatul, și urâtoriul de Dumnezeu tiran au poruncit cu două făclii aprinse să arză coastele sfântului. Carele ridicându-și ochii spre cer, să ruga, șoptind. Și îndată cei ce țineau făcliile au căzut la pământ ca niște morți, și turburându-să Iulian și cei împreună cu dânsul și cu grăbire ridicându-i pre ei, și zicând: De trei ori blestemaților pentru ce ați lăsat de a arde pre rău credinciosul și prea ticălosul și v'ați dat la dormitare și la lenevie. Răspuns-au ostașii: Tu ești rău credincios și de trei ori blestemat și orbit cu vederile, că nu vezi patru îngeri cari păzesc pre robul lui Dumnezeu și ne opresc pre noi a ne apropia de dânsul. Deci nu vorovi nebunește, mare este Dumnezeul creștinilor. Deci tiranul rușinându-se au poruncit să se arunce ei în fundul răului Orontului. Și când îi ducea pre ei, le ziceà sfântul: Duceți-vă fiii mei calea cea fericită cu pace, căci voi veni și eu urmându-vă vouă și mă voi bucura cu voi bucuria cea veșnică întru împărăția cerurilor. Și aceștia acest fel de mucenicesc sfârșit au luat. Iară sfântul Teodorit dupăce sta asupra sa cu totul Iulian, și-l silea să jertfească idolilor, i-au zis: Tu adică prea rău credinciosule și prea ticălosule decât toți oamenii din vremea ta însuși măruntaiele tale, cu dinții mestecându-le după puține ceasuri, cu silnicie îți vei lepăda spurcatul tău suflet, trimițându-l pre el la focul cel veșnic. Iară tiranul cel mai rău credincios decât tine în pământul persesc și el fiind lovit de cereasca suliță va fi aruncat în gheena focului. Și acestea sunt o prea ticăloase răsplătirile faptelor voastre; iară eu voi jertfi Dumnezeului meu jertfă de laudă. Așa au vorovit sfântul și îndată au poruncit tiranul ca să i se taie capul. Iară în vremea ce îl ducea spre aceasta, sfântul făceà rugăciune cu veselie sufletească și tăindu-se capul, s'au mutat către Dumnezeu. Iară sfintele lui moaște oarecari creștini dupre vrednicie îngropându-le, au însemnat cele ce se zisese de sfântul și după puține zile, precum au spus sfântul mai înainte, amândoi Iulianii rău credinciosul moșul și prea înrăutățitul nepot rău cei răi ș'au luat sfârșitul.

From the Menaion for March, 1930, p. 21–22 About the source

Saints of March 3 1943